Momente

Există ceva sublim în actul de a ieși din facultate târziu, când e deja întuneric afară, în timp ce știi foarte bine că ai ieșit din cămin înainte de răsăritul (vizibil) al soarelui și există ceva intim în actul de a urca într-un autobuz gol, în care mai e, poate, ghemuit într-un scaun, un puști care se ține în brațe, într-o poziție pe deplin relaxată, cu căciula trasă peste urechi, în timp de după geam totul se mișcă în mici luminițe, obosite și ele, ca tine; apoi există ceva misterios în actul de încerca să deschizi ușa unei farmacii, după ce ai coborât din autobuz și ai făcut pașii necesari ca să ajungi la ea, și să constați că e închisă, să constați că ai ajuns atât de târziu, încât e deja închisă, după ce ai ieșit din cămin, după cum ziceam, înainte de răsăritul soarelui (și e miercuri).

Și există ceva inocent în momentul, când, după o îndelungată duminică, petrecută în patine pe gheață, exersând cu ardoare, pasiune și vitalitate, niște rotiri, alternate de sărituri, urci într-un autobuz în care adormi și te trezește vocea șoferului, care urlă la tine că e ultima stație. Și te uiți în brațe și observi că patinele pe care le țineai în mâini până atunci, pur și simplu au dispărut.

Feedback

Ce aș face dacă ai muri?

Nu, nu cred că aș muri pentru tine.

Maximum aș sparge o vază-n perete.

Maximum aș plânge, 

ștergându-mi lacrimile cu pumnii

Maximum mi-aș aminti 

momentele tale de tandrețe

sau momentele noastre de tandrețe,

dacă au fost,

Dacă au existat vreodată.

E clar, aș fi foarte tristă.

E clar, ar ploua de-ar rupe în mine

Cu săptămânile

Ar ploua atât de tare încât 

s-ar descompune frunzele de pe copaci,

li s-ar rugini scoarța

s-ar descărna florile,

ți-aș scrie o scrisoare cu smoală, aș arde-o

și-apoi aș lua-o de la capăt, desigur.

Nu, n-aș muri pentru tine.

Unicul om odată cu care voi putea muri

sunt eu.