marți, 26 mai 2015

Pentru suflet



Nu înțeleg de ce tânjim atâta să găsim omul perfect
Când știm că nu există
Zău că nu înțeleg,
Deși eu însămi, când mă desprind dintr-o dependență,
În alta ajung.
De ce acceptăm temporara lui întruchipare a perfecțiunii,
Când, știm foarte bine, ochiul nostru nu poate vedea decât primele două
sau trei laturi ale cubului?
Cerul oricât de minunat ar fi, privit
De pe Pământ,
Dacă ai ajunge în mijlocul lui,
Nimicul ar fi mai dens decât variațiile flutter-ului atrial
 pe o electrocardiogramă.
Din corpul acesta frumos nu va rămâne carne
nici cât i-ar prii ospățului unei familii de viermi,
de fezandarea i-o ia înainte.
Din creierul acesta strălucitor vor rămâne idei
Închise în cărți rătăcite printre mult prea multe alte
Cărți-buruieni, care și ele vor fi uitate sub bubuitoarele mecanisme
Ale noilor mașinării.

joi, 7 mai 2015

Cortină





Am decis. Nu o sa te mai caut.
Tahicardiile produse de diversele feluri
 în care te-am căutat mi-au fost îndeajuns.
Nu am de gând să fac infarct miocardic,
așteptând,  în sfârșit, să mă vezi.
Zâmbetul tău care cândva mă scotea din orice depresie,
 acum nu e decat fals -
ca un peisaj conceput de un videoproiector
sau ca niște haine care deși te acoperă, nu te încălzesc –

M-am săturat de dramă.
 De acum îi voi face un rezumat și voi trece peste.
Uite începutul dramei,
Uite mijlocul,
Uite sfârșitul.
Șapte cuvinte.

Am fost întotdeauna prea mică pentru ca să mă poți vedea.
Unsprezece cuvinte.

Am început să mă iubesc pe mine mai mult decât te iubesc pe tine.
Patrusprezece cuvinte.


Obișnuiește-te. Printre cadavrele măcelărite de mintea ta, nu mai sunt eu.
Doisprezece cuvinte.
Atât.