Pentru suflet

Nu înțeleg de ce tânjim atâta să găsim omul perfect

Când știm că nu există

Zău că nu înțeleg,

Deși eu însămi, când mă desprind dintr-o dependență,

În alta ajung.

De ce acceptăm temporara lui întruchipare a perfecțiunii,

Când, știm foarte bine, ochiul nostru nu poate vedea decât primele două

sau trei laturi ale cubului?

Cerul oricât de minunat ar fi, privit

De pe Pământ,

Dacă ai ajunge în mijlocul lui,

Nimicul ar fi mai dens decât variațiile flutter-ului atrial

 pe o electrocardiogramă.

Din corpul acesta frumos nu va rămâne carne

nici cât i-ar prii ospățului unei familii de viermi,

de fezandarea i-o ia înainte.

Din creierul acesta strălucitor vor rămâne idei

Închise în cărți rătăcite printre mult prea multe alte

Cărți-buruieni, care și ele vor fi uitate sub bubuitoarele mecanisme

Ale noilor mașinării.