Proces de inhibare stimuli algici și psihogeni (loading)

 Mi-am deconectat afectul, ca să-i ofer mai multă energie rațiunii, așa cum îți treci pe OFF mouse-ul mobil pe timp de noapte, ca să-l țină bateria. Mai mult spațiu. Am devenit utilitară.

 Îmi curăț pielea. Îmi curăț calculatorul. Îmi curăț masa de lucru. Îmi fac lista. Uneori pe hârtie. Alteori doar mental. O viață rațională e o viață curată, o viață evolutivă. Vă târâți după iubire? Ardeți în iubire? Vă dăruiți iubirii? Felicitări, trăiți o perioară în care nu gândiți, o perioadă de involuție, o perioadă de sclavie. Sunteți idioți.

Cândva aș fi spus: dragostea mea pentru tine a fost ca o furtună mult prea lungă, o furtună care îți smulge din temelii casa, o furtună care rupe toți copacii care au crescut odată cu tine, o furtună care îți lasă aer atât cât să supraviețuești, nu mai mult. Și vrei să se termine, dar cu cât vrei asta mai mult, cu atât trosnetele sunt mai puternice și mai aproape. Cândva aș fi suferit din cauza asta. Poate chiar aș fi plâns. Acum, scuză-mă, nu am timp decât să constat că plânsul este o succesiune de inspirații sacadate, urmate de o expirație prelungită, exprimând o stare emotivă intensă, ce poate fi determinată de stimuli algici sau psihogeni și este însoțită de o hipersecreție lacrimală. Nu ai habar, dar și pe asta tot de la tine am învățat-o.

În ritmul cu care se-nvârt eolienele, în viața mea reapar oameni care au însemnat totul pentru mine și care acum nu mai înseamnă nimic. Tot ce e carne de om, e și cenușă. Dacă și va mai ajunge vreun suflet acoperit de epidermă, străbătut de un sistem nervos pe din interior, de o inimă, în centrul său cardiovascular, în aria admirației mele, aceea voi fi eu.

Dragă Ecaterina

Am decis să fiu strict rațională.

Un poet strict rațional nu poate fi decât un poet îngrozitor.

Am reținut asta și totuși am decis să fiu strict rațională.

Cui îi trebuie un poet exemplar, un poet profesionist

printre atâția alți poeți profesioniști?

Am decis că îmi sunt îndeajuns

așa cum lumina leopardică a lunii își este sieși îndeajuns.

Tot ce există înafara mea nu poate fi controlat.

Tot ce se întâmplă în mine este supus unei perfecțiuni

incontrolabile încă dinaintea nașterii mele.

Încă dinaintea nașterii mele am primit promisiunea morții,

certitudinea ei, motiv pentru care

pot să stau liniștită.

Pot să fac liniștită ceea ce am de făcut

(să înot, să admir răsăritul).

Aș vrea ca oamenii să-și spună pur și simplu adevărul,

față în față. Nu cred că s-ar muri din atât.

Aș vrea foarte mult ca măcar eu să pot rosti adevărul.

Poate că într-o zi o să putem să ieșim în lume fără carcase

să fie o treabă dintr-aceea, între mine și ceilalți, strict rațională.

Creierul și inima mea au fost străbătute de prea mult sânge dedicat gândurilor mele despre tine.