"Daca v-ati enervat, numarati pina la zece inainte de a vorbi (sau scrie), iar daca sunteti foarte furios, numarati pana la o suta."

Thomas Jefferson

Big brother

    „Suveranitatea mea, independenţa, ba chiar neruşinarea uşuratică, înfruntarea şi provocarea generală, faptul că mă sprijin exclusiv pe mine – toate decurg din situaţia mea socială şi geografică. Am fost nevoit să nu ţin seama de nimeni, fiindcă nimeni nu a ţinut seama de mine, m-am format într-o izolare aproape totală, cred că puţini literaţi au cunoscut-o până într-atât. În Polonia antebelică, desconsiderat, abia luat în seamă, după aceea strivit de război, apoi trecut la index de către regimul comunist, iar aici, în Argentina, lipsit până şi de-o cafenea literară, acel grup de amici-artişti la sânul cărora, în oraşele europene se poate aciuia orice boem novator sau anvangardist. Am devenit îndrăzneţ pentru că nu aveam absolut nimic de pierdut: nici onoruri, nici bani, nici prieteni. Trebuia să mă regăsesc şi să mă sprijin pe mine, întrucât pe altcineva nu aveam. Forma este singurătatea mea.” 

Witold Gombrowicz, Jurnal

 Dumitru Constantin Dulcan: Dacă vrem să continuăm, să ne oprim! (II)

Rep.: Domnule profesor, subiectul conferinței a fost un experiment bazat pe o călătorie astrală. În prezentarea dumneavoastră vorbeați despre aceste stări de conștiință modificate. Ce se întâmplă atunci când medicii consideră că aceste stări fac parte dintr-o patologie? Mai exact: unde se termină normalitatea în ceea ce privește o stare de conștiință modificată și unde începe patologia?
D.C. Dulcan: Păi dumneavoastră ce credeți: somnul e o stare de conștiință modificată, somnul e rău sau e util? Toată natura doarme. Ați văzut florile care și ele își închid bobocii? Aveam trandafiri în grădina părinților mei și eram uimit cum ziua erau deschiși și noaptea erau închiși. Și am încercat să-i desfac și n-am mai știut să-i fac la loc. Și mi-am dat seama că eu am stricat tot și că era perfect cum natura trimitea petală lângă petală noaptea și apoi iarăși le desfăcea dimineața. Deci toată natura are nevoie, într-un fel sau altul, de somn. Stările modificate ale conștiinței nu sunt stări alterate. În occident le spun stări alterate, dar la noi trebuie tradus prin modificat, deoarece alterat înseamnă sensul patologic și au dreptate cei care spun asta. Delirul este o stare patologică, halucinația este o stare patologică, coma e o stare patologică a conștiinței, dar noi nu vorbim de stările patologice, alterate, ci de stările modificate. Modificat este somnul, este hipnoza, este capacitatea acestor oameni(n.r.:Anne Givaudan și Antoine Achram) de a călători în cosmos, toate acestea sunt lucruri care se petrec din antichitate. Vrem, nu vrem, în fața unei realități trebuie să ne plecăm. Spuneam că sunt patru ritmuri fundamentale: pe ritmul alfa nu gândim nimic, pe ritmul beta suntem conștienți, ca de exemplu acum, când vorbim noi doi, ritmul theta este un ritm care trece de la starea de conștiență spre somn și ajungem la ritmul delta, când suntem în somn profund. Deci noi facem distincția între stări alterate și stări modificate. Hai să luăm cazul acestui inginer de sunet, Robert Monroe. În ’58 are o convulsie, dureri de cap, și dintr-o dată se trezește proiectat în tavan. Pe atunci nu se vorbea despre lucrurile acestea. Omul a intrat în panică, a umblat pe la toți medicii și, în sfârșit, după ce toți l-au examinat și i-au spus: Nu mai umbla, că n-ai nimic la cap!, s-a găsit unul deștept, să-i spună că stările acestea se petreceau și în antichitate. În Tibet, Egipt, în China, în India existau oameni care puteau să se detașeze de sine, corpul să rămână aici, dar să călătorească în spațiu(n.r.: cu spiritul) și, în felul acesta cunoșteau o altă dimensiune a lumii. Oameni de genul acesta există și astăzi, iar unii dintre ei chiar le-au spus americanilor: Voi cheltuiți atâția bani cu navele voastre să vedeți ce se întâmplă în cosmos, pe când noi călătorim fără să ne coste nimic. Tot americanii au ins pe care îl cheamă Ingo Swan, ei bine, el le-a spus cum este atmosfera pe Marte, confirmată cu ajutorul navelor cosmice. Dar să revenim la Robert Monroe: ce face el? După ce a înțeles ce i se întâmplă și a învățat să beneficieze de cunoașterea dobândită în acest mod, își face un institut în care își propune să studieze aceste stări neurologi, psihologi, psihiatri, fiziceni, ingineri, care apoi să creeze o metodă prin care omul obișnuit să poată să aibă acces la astfel de informații. Și el constată că dacă în starea de trezie aduce două ritmuri diferite, se creează o stare de conștiință modificată. Am dat acest exemplu doar pentru ca să se înțeleagă că studiul conștiinței, deoarece ea este cea care este implicată în aceste stări, este deja un fenomen științific. Asta am și descris în Experiența morții clinice, anume că moartea nu există, este doar o trecere a conștiinței din planul fizic în planul spiritual. Asta înseamnă că nu creierul produce conștiința, deoarece suntem aici când părăsim corpul, ci înseamnă că noi suntem expresia unei conștiințe, iar dacă asta o extindem la univers, atunci universul pleacă de la ideea de rațiune de conștiință la începuturile lui, ceea ce este cu totul altceva decât concepția noastră materialistă cum că mintea, conștiința, este produsul biochimic al creierului meu. Dimpotrivă, modelul conștiinței ne creează pe noi. Asta rezultă din experiențe, nu că vrea X sau Y să spună lucrul acesta, ci fiindcă, iată, în clipa în care noi decedăm, corpul fizic rămâne pământului, iar ceea ce pleacă este această conștiință care are o altă frecvență, care se sincronizează cu frecvențele de dincolo, deoarece universul tot e o frecvență, și astfel are acces la informație. Pur și simplu străbate plăci de oțel, apă, pământ, ziduri, deci nu are obstacol, pentru că spre exemplu zidul are o frecvență, conștiința mea o altă frecvență, deci câmpul meu trece prin frecvența lui. În fizica clasică, două corpuri nu pot ocupa același loc în spațiu, pe când dincolo, în același punct pot să fie o mie de entități, căci ele sunt numai la nivel de energie și de frecvență. Realizați ce înseamnă asta? Spuneam mai devreme că este o mare șansă să te naști om. De ce? Pentru că dincolo urmezi la infinit, alte și alte evoluții. Eu spun că noi evoluăm aici, pentru ca dincolo să devenim surse pentru noi creații de univers. Universul e o continuă creație. E rău? Vrem noi să murim neapărat? Ba dimpotrivă, ne vom întâlni cu toți ai noștri, dar sub altă formă, evident.
Rep.: Oricine poate avea aceste capacități?
D.C. Dulcan: Mai întâi: de ce aceste stări, de ce e nevoie să călătorească cineva în spațiul sideral? Pentru că s-a demonstrat că avem două dimensiuni cognitive: una este conștiința extinsă la univers, deci mergem în profunzimea universului, vezi planete, galaxii, planete locuite, etc., și a doua este dimensiunea subconștientului. Subconștientul nostru conține toată istoria universului, inclusiv a noastră. Mergem la Jung acum, vorbim de arhetipuri, modele comune, universale, și modele individuale, deci structura mea e un model, despre structura universala vorbesc, toți suntem cu două membre superioare și două inferioare, etc., deci modele informaționale sau pattern-uri, cum le numesc englezii. Ca atare, aceste experiențe ne permit extensia la o cunoaștere de care nu am avut parte până acum. Astfel, cunoscând adevărul despre noi, noi ne putem schimba destinul. Omenirea se află în clipa de față într-o criză cognitivă morală. Nu știm complet adevărul despre noi. În momentul în care vom sti asta și înțelegem că toți suntem fii aceleiași surse și că obligația noastră este să ne protejăm reciproc unii pe alții, așa cum s-a spus acum 2.000 de ani, atunci omenirea are șanse de supraviețuire. Altfel, nu! De aceea am spus și scris mereu: Dacă vrem să continuăm, să ne oprim! Adică să ne oprim cu acest dezastru care duce la autodistrugere și să putem continua sub altă formă, înțelegând adevărul despre noi, așa cum ne relevă științele de ultimă oră. Asta este ceea ce eu numesc noua știință și noua spiritualitate.
Rep.: Referitor la termenul acesta de noetică, inventat undeva prin ’45, care descrie modul de acțiune al conștiinței asupra realității, dacă ar fi să fiu în locul unui om care nu este familiarizat cu aceste noțiuni, cu aceste idei, v-aș întreba: Ei, cum se poate ca gândul să modifice realitatea, prin ce mecanism?
D.C. Dulcan: Simplu ca bună ziua! În virtutea concepției noastre materialiste, noi spuneam că gândul este o expresie abstractă a unui substrat concret, material, creierul, și dacă e abstract, abstractul nu poate să aibă nici un efect. Ori nu! Gândul este cea mai puternică forță din univers. Și Wolfgang Pauli, și alți fizicieni spun: Universul pare a fi mai degrabă un mare gând, decât o mașinărie complexă. Deci gândul este o forță, cea mai puternică forță din univers, pentru că la început, dacă ne luăm după cartea universală, fiat lux!(n.r.: să fie lumină!, lat.) Deci cuvântul acela prim este modelul lumii: Să fie! Și a fost. Iată unul dintre argumentele pentru care nu poți să desființezi cu atâta ușurință religia. Spre exemplu, abia cam prin 2004, în trei mari universități din lume, se reușește să se transforme o lumină, o rază laser, aducând-o aproape de zero absolut, într-o substanță, numită substanța Bose-Einstein, pe care o poți lua în mână, și invers, adică bulgărele de lumină, supus măririi temperaturii, devine lumină din nou. Deci noi suntem expresia acestei condensări de lumină, conform cu modelul prim al lumii, acel Fiat lux!, a cărei forță este cea despre care discutăm și care se manifestă inclusiv în creierul nostru, anume gândul creator, și care are capacitatea de a crea și de a modifica materia. Pur și simplu mintea noastră transformă, modifică materia. Asta a spus-o și Jung, o spune și fizica cuantică, o spun atâția, pentru că fiind o forță, fiind un câmp, este de fapt un câmp fizic și are o forță de impact, adică pur și simplu se lovește de lucruri și le modifică. Deci ei spun că este exclus să faci o experiență de fizică cuantică fără să modifici lucrurile implicate în acea experiență. Deci până la urmă, și asta o spune și Heisenberg, ce numim noi cercetare concretă, adevărul pur, obiectiv, cum pretinde știința și toate academiile din lume, nu este ultimul. Și asta pentru că eu mă implic vreau, nu vreau, facând acel experiment, mintea mea se implică acolo, iar de cele mai multe ori, demonstrația mea este ceea ce aveam în minte să demonstrez, nu ceea ce este acolo în realitate. Înțelegeți? Practic, noi ne creăm propria realitate. Și cum ne cream noi propria realitate? În funcție de informația pe care o am, de instrucția pe care o am, de capacitatea mea de interpretare a lucrurilor și lucrul cel mai perves: în funcție de interesele mele. Iar interesele mele nu coincid întotdeauna cu ale dumneavoastră. Vedeți ce se întâmplă în lumea asta, că m-ați întrebat de ce atâtea păreri? Pentru că fiecare dintre ei au interese diferite. Luați două partide politice și puneți-le în dialog. Fiecare se referă la aceeași realitate, numai că pentru unii, cei de la putere, este albă, iar pentru ceilalți e neagră și indiferent dacă e albă, ei trebuie să spună că e neagră.
Rep.: Și atunci, domnule profesor, cine ne manipulează? Cine conspiră împotriva noastră, doar știți că circulă toate aceste teorii conform cărora suntem manipulați, că se conspiră împotriva umanității, că trăim într-o realitate falsă, că realitatea asta nu ar fi reală, ș.a.m.d.?
D.C. Dulcan: Ați răspuns singură la această întrebare: noi.
Rep.: Confirmați-le sau infirmați-le cititorilor noștri.
D.C. Dulcan: Bunul simț mă obligă să confirm.
Rep.: Acum o întrebare la care chiar mi-aș dori foarte mult să îmi răspundeți în calitate de medic: de ce atâta opacitate din partea medicilor? Și aici vorbesc despre noile descoperiri științifice. Bine, înțeleg lipsa banilor în sistemul medical, înțeleg autosuficiența, pe undeva înțeleg și mercantilitatea, dar atunci când este vorba despre un bolnav, când ai atâta nouă tehnologie la dispoziție, mi se pare absolut absurd să nu o folosești. Spre exemplu mi se pare absurd să accepți existența RMN-ului, dar să nu accepți faptul că orice ființă are energie, deci și  omul, sau să nu mai vorbim despre medicina practicată prin intermediul nanobot-ilor, acei minusculi roboți, care pot fi programați cu mare exactitate unde să elibereze medicamentul.
D.C. Dulcan: Mai întâi, nu trebuie să generalizăm, pentru că nu toți medicii privesc lucrurile cu reticență, cu rezervă. Poate că în unele cazuri reticența este chiar necesară, pentru că asta te poate duce spre adevăr, și nu acceptarea tale, quale(n.r.: așa cum este, lat.), pe nemestecate, nejudicios. Păi suntem două categorii de oameni: oameni care memorează foarte bine și pot să fie profesioniști de excepție, excelenți, fără dubiu, și oameni care trec dincolo de asta și reușesc să interpreteze informația, adică una e să memorez și să știu foarte bine ce e de făcut într-o profesie și alta e să extind dincolo de asta și să interpretez universul real sau pe cel care mi se pare că nu e real. Suntem foarte diferiți unii de alții, dar nu-i valabil numai pentru medici. Însă un medic care folosește toate mijloacele care i se pun la dispoziție de către timpul lui, cred că e un profesionist foarte bun, chiar dacă vis a vis de o dimensiune spirituală a existenței el este străin sau nu vrea s-o accepte, e dreptul lui. N-am zis ca suntem în democrație și că toți avem păreri diferite? Uite le avem! Nu ne place?

Rep.: În legătură cu religiile, de ce credeți că este atât de multă violență și atât de puțină acceptare?
D.C. Dulcan: Asta-i o prostie! Fiecare religie crede că este singura purtătoare de adevăr și de aici și lupta dintre ele, absolut inutilă, știu și că ideea de ecumenism, cea de unificare a tuturor religiilor impune o mare opoziție. Închipuiți-vă că cineva ar vrea să nu mai fie o sută de partide care se ceartă între ele, iar noi nu știm cine are dreptate, și ar exista un singur partid. Am ajunge iarăși la monopartidism, la idei din comunism, la toate stupiditățile pe care unii dintre noi le-am văzut și le-am trăit. Așa e și cu religiile. După opinia mea, toate religiile au undeva niște adevăruri care rămân stafidite de 2.000 de ani, pe care nu vor să le schimbe, și cred că orice religie trebuie să țină seama și de noile achiziții științifice, pentru că altfel, vine istoria și o aruncă peste bord. După opinia mea există lucruri fundamentale care fac încă viabilă religia, dar sunt și lucruri care țin de orientarea tributară unor timpuri străvechi, când cunoașterea era foarte limitată. Cred că asta ar trebui să fie în atenția lor, nu a noastră, să elimine unele lucruri și să păstreze altele, pentru că aceste lucruri care vin în contradicție cu rațiunea sau cu cunoașterea unei anumite perioade de timp, le fac inavuabile și, din această cauză uneori este foarte multă rezistență împotriva religiilor. Eu, personal, am distins lucrurile unele de altele și am făcut asta întrebându-mă prin ce e valabilă religia astăzi.  Și am găsit o sumă de lucruri. M-am întrebat ce a dat religia umanității. Vă dau un exemplu de la Institutul lumii din California(One World Institute): rugăciunea vine de la religie? Da. Ei au făcut următorul lucru: n-au mai folosit termenii canonici, religioși, și au făcut un experiment folosind douăzeci de bolnavi cu același diagnostic, toți tratați la fel, și au luat zece oameni de dinafară, care să se gândească pentru vindecarea mai rapidă a unuia dintre cele două grupuri de bolnavi. Bolnavii la care grupul de dinafară s-a gândit, s-au vindecat de două ori mai repede decât cei pentru care nu s-a rugat nimeni și cu o medicație redusă de câteva ori.  Și asta, fără ca ei să spună Doamne, fă-l pe X sănătos!, ci pur și simplu s-au gândit toți în același timp la vindecarea grupului în cauză. Experiențele s-au făcut la Harvard, San Francisco și încă în câteva mari universități. Sau s-au evitat bombardamente: la ora H era programat un bombardament, să zicem în Irak. Mii de oameni s-au concentrat și s-au sincronizat șă se gândească în același timp la evitarea bombardamentului. Exact la ora H bombardamentul a fost anulat. Ce înseamnă asta: că dacă până acum noi consideram rugaciunea niște vorbe aruncate în vânt, că e o naivitate, iată, constatăm acum, și n-am spus noi că gândul e o forță?, că sincronizarea în același gând a mii de oameni are un rezultat. Iar această sincronizare se numește conștiință globală. Asta dovedește că religia a știut-o înaintea noastră și că, indiferent de termenii folosiți, religioși sau laici, dacă mai multe minți se concentrează pe aceeași idee, obțin un rezultat. Și încă un exemplu: lumina. Vorbesc religiile toate, fără excepție, despre lumină? Am fost în Orient, în toată lumea, și am văzut că (sigur, nu erau lumânările noastre de ceară, dar erau altele în templele lor) era vorba despre aceeași lumină. Toți spun: La început a fost lumina. Noi spunem asta de-abia de 70-80 de ani, pe când ei o spun de mii de ani. Aveau dreptate? Cam da. A propos de adevăruri revelate… Iată că sunt niște realități. De unde au știut ei lucrurile astea? Că nu am fost noi cu fizica noastră, cuantică sau nu, să le demonstrăm, doar știm că demonstrațiile făcute sunt de ultima clipă, de prin 2004-2006.
Rep.: De aici și puterea noastră de a ne modifca ADN-ul?
D.C. Dulcan: Sigur că da. ADN-ul este supus și el modificării în timpul experiențelor, nu este un dat definitiv, cum nici neuronii nu sunt, iar asta s-a demonstrat clar în timpul experimentelor. Foarte multe lucruri avem de schimbat și de aceea am spus că noi trebuie să revizuim toate conceptele pe care omenirea s-a sprijinit până acum. Pentru că s-a demonstrat că avansul tehnologic a dus omenirea într-un punct excepțional de util din punctul de vedere al confortului, dar în acelși timp criza morală riscă să conducă la autodistrugere. Omenirea, spun toți comentatorii, nu merge pe un drum corect. Și dacă-i incorect, înseamnă că merge spre rău. Noi trebuie să corectăm răul, iar ca să putem corecta răul, trebuie să avem o altă cunoaștere, să știm adevărul despre noi. Asta este lupta mea, pledoaria mea și, dacă vreți, devoțiunea vieții mele. Și a propos de cunoaștere, Eminescu spune la un moment dat, când era foarte tânăr, și avem mărturia lui Vlahuță: Știți voi ce-i trebuie literaturii noastre? Unul care să spargă toate tiparele, un nebun, mă!, să spargă toate tiparele! Literatura până atunci, mai exact poezia, prin Alecsandri era forma perfectă: Din văzduh cumplita iarnă-și cerne norii de zăpadă/Lungi troiene călătoare cad și se prăvălesc grămadă… Dar iată-l pe Eminescu, Luceafărul, cum anticipează relativitatea timpului și spațiului: Și unde-ajunge nu-i hotar,/ Nici ochi spre a cunoaște/Și vremea-ncearcă în zadar/ Din goluri a se naște. Sau: Ei au doar stele cu noroc/ Și prigoniri de soarte/ Noi nu avem nici timp, nici loc/ Și nu cunoaștem moarte. Extraordinar! Abia în 1905 începe Einstein teoria relativității, iar Eminescu scrie asta în 1883. Faceți socoteala cu câți ani era Eminescu înainte. Deci era o minte absolută. De aceea , cum spunea Noica: Eminescu e omul culturii totale, sau cum spunea Țuțea: Eminescu-i România! Un om ca acesta nu se poate naște oricum, este un fel de Da Vinci al Renașterii. Am fost la Milano de mai multe ori și am văzut multe dintre operele lui Da Vinci reproduse, de la bicicletă, submarine,  la aparate de zbor, la 1.500… Deci eu cred că există o rațiune dincolo de noi și că societății i se dau acei oameni care trebuie să dea sensurile unei evoluții sociale. Oamenii aceștia, care sunt dotați pentru asta, trebuie ascultați, pentru că ei ne furnizează informația, ei ne creează cultura. Maiorescu spune: Cultura nu sunt toate pe câte le putem ține minte, cultură înseamnă ceea ce faci cu ce ai citit.
Rep.: Dumneavoastră, personal, ați primit vreodată vreo informație din astral?
D.C. Dulcan: Nu știu, dar cred că intuițiile. Când am scris Inteligența materiei nu aveam acces la informația de dincolo, nici cuantică, nici nimic. Cred că 95% era numai intuiție.
Rep.: Am citit-o pe nerăsuflate la vremea aceea, dar mărturisesc că atunci nu am înțeles mare lucru.
D.C. Dulcan: Ce să-i faci? Așa e viața. Informațiile astea nu ți le dai tu, le înțelegi când vine timpul. Dar vreau să vă spun ceva: mă bucur că v-am dat interviul acesta.
Rep.: Pot să vă întreb de ce?
D.C. Dulcan: Da! Pentru că mi-am permis să spun lucruri care aș fi vrut să fie auzite. Și dacă nu învățăm nimic din toate astea, dispărem, să știti, cu toții. Despre noi, treacă-meargă, dar toți avem copii, nepoți… Ei n-au apucat viața… Și încă o dată: cei ce fac războaie nu sunt săracii, nu sunt flămânzii. Sunt ăia care nu mor ei, ci ne trimit pe noi să murim. Suntem în secolul 21, pe care îl declarăm secolul rațiunii și vii tu să-ți rezolvi conflictele politice de dominație ucigând oameni? Unde e rațiunea? Faci atâta scandal pentru un om care moare în spital, dar când mor mii și mii de oameni, când Clinton dă ordin ca cele două trenuri de copii, în ziua de Paști, în Serbia, să le fie date foc, să fie uciși, nimeni nu l-a întrebat de ce. Era un dobitoc pe la Bruxelles, care spunea că e vorba despre victime colaterale. Dacă era copilul lui, ce colateral era el acum! Adică ucidem mii și mii de oameni dând ordine stupide, dar facem un scandal imens, o demagogie ordinară: Vai, nenorocitul ăla de medic, n-a putut să facă copilul acela bine! Dar el e Dumnezeu, doctorul acela? Sau, cumva, doar atât s-a putut face? A, când doctorul nu este pregătit sau nu se implică, deși poate, atunci îl scot complet din meserie, nu-l critic, nu-l dau la televizor. Dar în secolul 21 războiul este o absurditate! Este irațional, amoral și nu are absolut nici o explicație umană.
Rep.: Și ultima întrebare: cum își imaginează profesorul Dumitru Cosntantin Dulcan că este Dumnezeu?
D.C. Dulcan: Un câmp care dublează toate lucrurile, fiecare particulă. Asta am scris-o în Inteligența materiei, în care am descris toate nivelurile inteligenței. Și plec de la inteligența cristalizată în atomi: doi atomi de hidrogen și unul de oxigen, vor face întotdeauna o moleculă de apă. Niciodată nu vor da nici plumb, nici aluminiu, nici altceva. Deci este o inteligență riguros exactă. Asta înseamnă că acolo este o cunoaștere, da? Acolo e o atracție, e forța electrică, dar forța aia, la rândul ei, are o sursă. Și ajung până la limbajul nostru, care avem o inteligență verbalizată, pentru că toata lumea de sub noi filogenetic are o inteligență neverbalizată: cum știe o pasăre să-și facă cuib, cum știe să-și îngrijească puii, să-i hrănească, că doar nu a învățat-o nimeni. Noi învățăm niște lucruri, mama își învață fiica, dar pe animale nu le învață nimeni. Ba chiar s-au văzut copii lup, iar unul dintre aceștia, care a ajuns mare într-o haită de lupi, povestește cum lupoaica care l-a adoptat, îi trimitea cu botul o bucată de carne să o mănânce. Hai să fim serioși, ele nu sunt dobitoace și-mi pare rău pentru religie atunci când spune animalele sunt dobitoace, mai ales că am și spus și scris, că s-ar prea putea ca și ele să aibă aceeași părere despre noi. De fapt, acolo există inteligență. O singură inteligență. Darwinismul spune că toate ființele derivă una din alta, iar caracteristicile le moștenesc urmașii. Eu spun că există o singură inteligență, care a dat tuturor lucrurilor sens.

Anca Manuela Mureșan

Gândire pozitivă

de Mayo Clinic Staff

   Gândirea pozitivă ajută în managementul stresului și vă poate îmbunătăți sănătatea.

   Este paharul dvs pe jumătate plin sau pe jumătate gol? Cum răspundeți la această întrebare antică legată de felul cum gândirea pozitivă vă poate influența viziunea asupra vieții, atitudinea dvs asupra dvs înșivă, și  indiferent dacă sunteți optimist sau pesimist – cum acest lucru vă poate afecta în mod direct sănătatea.

   Gândirea pozitivă este asociată de obicei optimismului și este un punct cheie în managementul stresului.

    Gândirea pozitivă nu înseamnă să-ți ții capul în nisip și să ignori părțile cele mai puțin plăcute ale vieții. Gândirea pozitivă înseamnă doar să abordezi neplăcerile într-un mod mai pozitiv și productiv. Să te gândești că se poate întâmpla cel mai bun lucru, nu cel mai rău.

    Gândirea pozitivă deseori începe cu self-talk-ul.

   Vorbirea cu sinele este fluxul nesfârșit de gânduri nerostite care vă trec prin cap. Aceste gânduri automate pot fi pozitive sau negative. Unele dintre cuvinte provin din logică și rațiune. Alte discuții cu sinele pot apărea din concepțiile greșite pe care le creați din cauza lipsei de informații.

   Dacă gândurile care vă trec prin cap sunt în mare parte negative, perspectiva asupra vieții este cel mai probabil pesimistă. Dacă gândurile dvs sunt în mare parte pozitive, probabil sunteți un optimist - cineva care practică gândirea pozitivă.

Beneficiile de sănătate ale gândirii pozitive

   Cercetătorii continuă să exploreze efectele gândirii pozitive și ale optimismului asupra sănătății. Beneficiile de sănătate pe care gândirea pozitivă le pot oferi includ:

     Creșterea duratei de viață

     Ratele scăzute ale depresiei

     Niveluri mai mici de suferință

     Rezistență sporită la frig

     O mai bună bunăstare psihologică și fizică

     O mai bună sănătate cardiovasculară și un risc redus de deces din cauza bolilor cardiovasculare

     O mai bună abilitate de a face față în timpul greutăților și momentelor de stres.

   Nu este clar de ce oamenii care se angajează în gândire pozitivă experimentează aceste beneficii pentru sănătate. O teorie este că având o perspectivă pozitivă, acest aspect vă permite să faceți față mai bine situațiilor stresante, ceea ce reduce efectele dăunătoare ale stresului asupra sănătății corpului.

Se crede, de asemenea, că oamenii pozitivi și optimiști tind să trăiască un stil de viață mai sănătos - au o activitate fizică mai mare, o dietă mai sănătoasă și nu fumează și nu beau alcool în exces.

Identificarea gândirii negative

Nu sunteți sigur dacă self-talk-ul dvs este pozitiv sau negativ? Unele forme comune de comunicare cu sine negativă includ:

     Filtrarea. Exagerați aspectele negative ale unei situații și le filtrați pe cele pozitive. De exemplu, ați avut o zi minunată la lucru. V-ați terminat sarcinile înainte și ați fost complimentat pentru că ați făcut o treabă rapidă și amănunțită. În acea seară, vă concentrați doar pe planul dvs de a face și mai multe sarcini și uitați de complimentele pe care le-ați primit.

Personificare. Când apare ceva rău, vă învinovățiți automat. De exemplu, ați auzit că petrecerea de seară cu prietenii este anulată și presupuneți că schimbarea planurilor este pentru că nimeni nu a vrut să se afle în jurul dvs.

     Catastrofa. Veți anticipa automat cel mai rău. Camera de cafea cu unitate de comandă face comanda greșită și vă gândiți automat că restul zilei dvs. va fi un dezastru.

     Polarizator. Vedeți lucrurile numai ca fiind bune sau rele. Nu există teren intermediar. Simțiți că trebuie să fiți perfect, pentru că altfel vă percepeți ca fiind un eșec total.

Concentrați-vă pe gândirea pozitivă

   Puteți învăța să transformați gândirea negativă în gândire pozitivă. Procesul este simplu, dar este nevoie de timp și de practică - creați un obicei nou, la urma urmei. Iată câteva modalități de a gândi și de a ne comporta într-un mod mai pozitiv și optimist:

    Identificați zonele care necesită schimbări. Dacă doriți să deveniți mai optimist și să vă angajați într-o gândire mai pozitivă, identificați mai întâi zonele din viață pe care le gândiți de obicei în mod negativ, indiferent dacă este vorba de muncă, de zborul zilnic sau de o relație. Puteți începe concentrându-vă pe o singură zonă pentru a o aborda într-un mod mai pozitiv.

    Verificați-vă. Periodic în timpul zilei, opriți-vă și evaluați ce gândiți. Dacă descoperiți că gândurile dvs sunt în principal negative, încercați să găsiți o modalitate de a pune un spin pozitiv asupra lor.

    Fiți deschiși la umor. Oferiți-vă permisiunea să zâmbiți sau să râdeți, mai ales în vremuri grele. Căutați umor în întâmplările de zi cu zi. Când puteți râde în fața vieții, vă simțiți mai puțin stresați.

    Urmați  un stil de viață sănătos. Propuneți-vă să faceți exerciții fizice timp de aproximativ 30 de minute în cele mai multe zile ale săptămânii. Puteți, de asemenea, să o descompuneți în bucăți de timp de 10 minute în timpul zilei. Exercițiile vă pot influența starea de spirit și pot reduce stresul. Urmați o dietă sănătoasă pentru a vă alimenta mintea și corpul. Și învățați tehnici pentru a vă gestiona stresul.

    Înconjurați-vă cu oameni pozitivi. Asigurați-vă că cei din viața voastră sunt persoane pozitive, susținătoare, pe care vă puteți baza pentru a vă oferi sfaturi utile și feedback. Persoanele negative pot crește nivelul de stres și vă pot face să vă îndoiți de capacitatea dvs de a gestiona stresul în moduri sănătoase.

    Practicați conversația pozitivă. Începeți prin a urma o regulă simplă: nu vă spuneți nimic din ce nu ați putea să-i spuneți altcuiva. Fiți blând și încurajator cu dvs înșivă. Dacă un gând negativ intră în mintea voastră, evaluați-l rațional și răspundeți cu afirmații despre ceea ce este bun pentru dvs în privința lui. Gândiți-vă la lucrurile pentru care sunteți recunoscători în viața voastră.

   Iată câteva exemple de gândire negativă și cum puteți să le transformați în gândire pozitivă:

N-am mai făcut-o niciodată. - Este o oportunitate de a învăța ceva nou.

E prea complicat.  – O voi aborda dintr-un unghi diferit.

Nu am resurse. - Necesitatea este mama invenției.

Sunt prea leneș să fac asta. - Nu am reușit să o încadrez în programul meu, dar pot reexamina câteva priorități.

Nu există nici un fel de lucru. - Pot încerca să o fac să funcționeze.

Este o schimbare radicală. - Hai să-i dăm o șansă.

Nimeni nu se deranjează să comunice cu mine. - Voi vedea dacă pot deschide canalele de comunicare.

Nu voi fi niciodată mai bun la asta. - O să mai încerc.

   Practicați gândirea pozitivă în fiecare zi.

  Dacă aveți tendința de a avea o viziune negativă, nu vă așteptați să deveniți optimist peste noapte. Dar, cu practica, în cele din urmă copia dinăuntrul minții dvs va conține mai puțină autocritică și mai multă acceptare de sine. De asemenea, puteți deveni mai puțin critic față de lumea din jurul vostru.

   Când starea dvs. de spirit este, în general, optimistă, sunteți mai în măsură să faceți față stresului de zi cu zi într-un mod mai constructiv. Această abilitate poate contribui la beneficiile considerabile pe care le are asupra sănătății gândirea pozitivă.

   ”Știm în prezent că, deși organismul uman dispare după moarte, rămânând numai materialele constituente (carbon, siliciu, magneziu, calciu etc.), mai pot rămâne și fragmente de ADN în care se conservă informații potrivit căror s-a constituit și a funcționat organismul respectiv. În acest context, ceea ce denumim suflet pare a fi un complex de legături informatice în strânsă legătură cu evoluția ființei umane. Cercetarea bazelor fizico-chimice ale funcțiilor creierului și a inimii se identifică tot mai mult cu studiul sufletului, întreaga activitate sufletească înscriindu-se între doi poli: stimul și răspuns afectiv. Dezvoltarea neuroștiinței a pus în evidență faptul că între stimulii de mediu și răspunsul organismului se intercalează codurile genetice, care intervin în analiza semnalelor venite din mediu și elaborarea unui răspuns. Anticiparea evenimentelor este treapta cea mai înaltă a funcționării acestui complex, ce are ca produs gândirea. Acest complex, în final, funcționează prin circulația sarcinilor electrice, producând biocâmpuri hipercomplexe, care, conform teoriei, pot fi radiate în afara organismului sub forma unor unde electromagnetice, unde care conțin în ele însele informații privind organismul.
   În momentul morții organismului, respectiv încetarea circulației sângelui în creier, deci și a sarcinilor electrice în creier, acest câmp se desprinde de corp și călătorește în spațiu, ducând cu sine informații privind organismul care a dispărut, într-o viziune mai simplistă exact ca un emițător radio în funcțiune căruia i s-a tăiat alimentarea cu energie electrică. În această ipostază moartea nu mai este o ruptură, ci o comunicare și o tranziție, corespunzând astfel cu exprimarea matematică a realității.  Existența noastră este legată de creier și moartea creierului anihilează posibilitatea unei experiențe noi, dar prin câmpurile radiate, specifice organismului, existăm în spațiu exracerebral, prin ceva ce, în virtutea tradiției, îl putem denumi suflet.”

Aura corpului uman (Introducere în antropologia individului), Cornelia Guja

   ”După vârsta de 25 de ani organismul pierde zilnic câteva zeci de mii de neuroni din totalul celor aproximativ 14 miliarde existenți în corp. Știind că celulele nervoase (neuronii) nu se pot reface precum alte celule, se explică de ce greutatea creierului scade de la 1400 grame la 20 de ani, la aproape 1200 g către vârsta de 80 de ani. Între 20 și 29 de ani, 16,5% din totalul greutății corpului o constituie grăsimea, în timp ce după 50 de ani ponderea acesteia se ridică la 22,6%. De asemenea, se știe că un sfert din oxigenul vehiculat de sânge este consumat de creier. Cu vârsta fluxul sanguin scade și la 70 de ani nu mai reprezintă decât 75% din cel de la 20 de ani, deci o reducere corespunzătoare a alimentării creierului. De aici dificultățile ce apar cu procesele de memorie, atenție, rezistența la efort prelungit etc. Din punct de vedere vascular, bătrânețea ar fi urmarea modificării arterelor, care își pierd elasticitatea și își micșorează dimensiunile interioare prin depunerea de colesterol. Datorită acestor reduceri, de la o anumită limită circulația sângelui se face anormal, crescând rezistența interioară.
   Ca urmare, crește presiunea pentru pomparea sângelui de către inimă, instalându-se hipertensiuea arterială, boală ce stă la originea accidentelor vasculare din creier, fatale de regulă pentru organism. Depunerile din artere pot reduce fluxul sanguin uneori până la scoaterea din funcțiune a unor organe vitale precum inima, rinichii, plămânii, creierul. Din aceste motive, de multe ori se afirmă că vârsta noastră reală este vârsta arterelor noastre.”

Aura corpului uman (Introducere în antropologia individului), Cornelia Guja

   ”În paleolitic, 40-59% din totalul copiilor mureau imediat după naștere. Media de viață a omului pe parcursul istoriei a fost extrem de mică. Astfel, în perioada bronzului, în zona Austriei de azi s-a stabilit că media de viață a bărbaților era de 21,8 ani, iar cea a femeilor de 20 de ani. În aceeași epocă, în Grecia, media de viață nu depășea 18 ani, iar la Roma această medie crește la 22 de ani. Cu timpul, media de viață începe să crească, în feudalism ajunge la 33 de ani, iar între 1900 și 1925 începe să depășească 50 de ani. În prezent, datorită marilor progrese ale medicinei și ale nivelului de trai, media de viață trece, în unele țări, de 70 de ani.”

  Aura corpului uman (Introducere în antropologia individului), Cornelia Guja

   ”Până la vârsta de un an celulele adipoase au proprietatea de a se înmulți (hiperplazie), proprietate care dispare ulterior, iar ceea ce noi numim îngrășare a organismului se face pe baza creșterii în volum a acestor celule (hipertrofie). Această hipertrofie fiind limitată, omul se îngrașă în funcție de numărul de adipocite existente. Din această cauză, este foarte important ca un copil să fie hrănit echilibrat în primii ani de viață, pentru că orice exces ponderal în această perioadă se traduce printr-un număr crescut de celule adipoase, care mai târziu, în caz de abuz alimentar, vor fi dispuse măririi de volum. Deci greutatea adultului depinde și de alimentața din copilărie.”

Aura corpului uman (Introducere în antropologia individului), Cornelia Guja

   "Celulele pielii se schimbă zilnic, în timp ce diviziunea celulelor nervoase se oprește curând după naștere fiind urmată de o distrugere treptată. Interesant este că procesul de distrugere neuronală (scăderea numărului de neuroni) este cu atât mai redus, cu cât activitățile fizice și psihice sunt mai intense.”

Aura corpului uman (Introducere în antropologia individului), Cornelia Guja

   ”Omul pune vieții din el zăgazuri, nu se lasă tîrît de șuvoiul ei. Îi rezistă bărbătește. Dar aceste zăgazuri nu urmăresc suprimarea vieții, ci perfecționarea ei. Doar performanța valorifică sănătatea trupului și a minții. Doar ea se înscrie în lume, dar mai ales în viitorul propriei comunități. Drumul până la ea este anevoios și nu știi când ești pe cale sau care este calea, dar performanța trebuie realizată prin viață și în cadrul vieții.
    Anatole France spunea undeva că dacă intelectualii s-ar înmulți, lumea ar merge cu siguranță către pieirea ei. În loc să mănânci, să faci dragoste, să lupți, te vei închipui mâncând, iubind, luptând. Intelectualul înlocuiește viața cu imaginea ei, trăind-o mental, interior, anticipat. Cărturarul deprins cu gândirea, cu cititul, cu viața interioară este ca planta de seră pe lângă o floare de câmp. Deci și performanța intelectuală trebuie realizată prin viață și pentru viață.
    Toată viața oamenilor este o stare de beție, întreruptă când și când de lumini de îndoială. Dacă lucrurile le-ar fi clare, ar putea trăi mai departe un singur moment? Cei mai ”normali” dintre ei sunt beți morți. Căci ”treaz” nu se mai poate nici măcar respira. Alcătuirile vieții sunt construcții de delir care se demască sângeros unui ochi de veghe. Cu cât ești mai normal, cu atât ești mai departe de adevăr și mai aproape de viață.”

Aura corpului uman (Introducere în antropologia individului), Cornelia Guja

   "Un om este cu atât mai tare, cu cât are mai puțină nevoie de el. Tăria nu se măsoară prin raporturile dintre om și lume, ci între om și el însuși.
    Lumea care are nevoie de tine te poate osândi pentr cutare fapt al tău; dar dacă tu ești destul de tare ca să ți-l poți permite, ești destul de tare ca să poți renunța la o putere pe care o stăpânești. Cu cât renunți mai mult la tine, la posesiunile tale, la fructele actelor tale, cu atât ești mai plin pe dinăuntru, ești mai concret și mai viu.”


Aura corpului uman (Introducere în antropologia individului), Cornelia Guja

"- creșterea în înălțime încetează la 21 de ani;
- puterea de regenerare a țesuturilor intră în declin vizibil dincolo de 50 de ani;
- capacitățile de procreație scad semnificativ sau încetează la 45-50 de ani la femei și dincolo de 55-60 de ani la bărbați;
- perioada de maxime realizări familiale, sociale și culturale se situează (statistic vorbind) între 30 și 50 de ani;
- insuficiența prestațiilor sociale devine aparentă la 55-60 de ani la femeie, și 60-65 de ani la bărbat (vârstele de pensionare);
- dincolo de 45-50 de ani se profilează o patologie incomodă sau amenințătoare (obezitate, diabet, boli cardiovasculare, arterioscleroza și hipertensiunea arterială, cancerul, la bărbați hipertrofia de prostată);
- la om se deosebește o inteligență spontană și ”fluidă”, care intră în declin pe la 30 de ani, și una ”cristalizată” (legată de raționamentul formal și de învățătură), care poate progresa încă două decenii sau mai mult, în funcție de antrenamentul intelectual.„

Aura corpului uman (Introducere în antropologia individului), Cornelia Guja

    Neuroştiinţa a recunoscut că subconştientul ne controlează viaţa în procent de 95%

   ”Deși cunoaștem ecuațiile fundamentale care guvernează creierul, sîntem complet incapabili să le folosim pentru a prezice comportarea umană.”

Stephen W. Hawking, Visul lui Einstein și alte eseuri

   ”Inflația a fost un lucru bun, în sensul că a produs un univers care era neted și uniform pe scară mare și care se dilata cu exact viteza critică necesară pentru a evita recăderea în colaps. Inflația a mai fost favorabilă și prin aceea că a produs tot conținutul universului - aproape literal - din nimic. Atunci când universul era un punct izolat, ca Polul Nord, el nu conținea nimic. Acum există cel puțin zece la puterea optzeci de particule în partea de univers pe care o putem observa. De unde au provenit aceste particule? Răspunsul era că relativitatea și mecanica cuantică permit crearea materiei din energie, sub formă de perechi de particulă/antiparticulă. Și de unde a provenit energia care a creat această materie? Răspunsul este că energia a fost împrumutată de la energia gravitațională a universului. Universul are de plătit o imensă datorie de energie gravitațională negativă, care este echilibrată exact de energia pozitivă a materiei. În timpul perioadei inflaționiste, universul a devenit dator vândut energiei gravitaționale pentru a finanța crearea unei cantități mai mari de materie. Rezultatul a fost un triumf pentru economia keynesiană: un univers viguros în expansiune, plin cu obiecte materiale. Datoria contractată de la energia gravitațională nu va fi plătită până la sfârșitul universului.”

Stephen W. Hawking, Visul lui Einstein și alte eseuri

   ”Teoriile prevăd că protonul nu trebuie să fie complet stabil, ci trebuie să se dezintegreze cu un timp de viață de ordinul a 10 la puterea 31 de ani. Limita minimă experimentală pentru timpul de viață este în prezent de circa 10 la puterea a treizecea ani, dar este posibil ca această valoare să fie îmbunătățită.”

Visul lui Einstein și alte eseuri, Stephen W. Hawking

  ”Trăim în cea mai probabilă dintre toate lumile posibile.”

Stephen W. Hawking

   ”În realitate, se pare că nici condițiile inițiale, nici valorile parametrilor din teorie nu sunt arbitrare, ci sunt alese sau fixate cu multă grijă. Dacă, de exemplu, diferența dintre masa protonului și a netronului n-ar fi aproximativ egală cu de două ori masa electronului, nu s-ar fi obținut cei circa două sute de nuclizi stabili, care formează elementele chimice constituind baza chimiei și a biologiei. Analog, dacă masa protonului ar fi fost semnificativ diferită față de cea actuală, n-ar fi existat stele în care acești nuclizi să se formeze, iar dacă expansiunea inițială a universului ar fi fost ceva mai mică, sau ceva mai mare, atunci universul ar fi colapsat înainte ca stelele să fi putut evolua, sau s-ar fi extins atât de repede, încât stelele nu s-ar fi putut forma prin condensare gravitațională.”

Stephen W. Hawking, Visul lui Einstein și alte eseuri

   ”Dacă știi cum funcționează universul, îl controlezi într-un fel.”

Stephen W. Hawking, Visul lui Einstein și alte eseuri

***

Unde există câmp gravitațional
există forțe mecanice,
deci energie mecanică.
Unde există câmp termic
există forțe calorice,
deci energie termică.
Unde există câmp electric
există forțe electrice,
deci energie electrică.
Unde există dragoste,
există bunătate,
deci bine.