Cum reactionam la stres de Sorin Ene

 

       "Cum reacționăm la stres” este o carte scrisă de un medic psihiatru, care explică principalele tulburări psihice somatoforme și disociative, cum ar fi: tulburarea somatoformă, tulburarea conversivă, tulburarea hipocondriacă, tulburarea dureroasă persistentă ș.a.m.d. (când suferința sufletului produce suferința trupului), amnezia disociativă, fuga disociativă, tulburarea de depersonalizare și tulburarea disociativă a identității (când mintea nu poate face față problemelor).  Toate aceste boli pornesc din anumite suferințe interne, a unor conflicte interne nerezolvate sau din cauza stresului cronic/ a unei situații traumatizante. Fiecare boală este prezentată prin cazurile reale ale unor pacienți. Sunt prezentate și modurile în care ar trebui să fie abordate aceste boli de către persoanele care îngrijesc bolnavul, dar nu se insistă aproape deloc pe partea medicamentoasă a tratamentelor.

Resursele interne ale omului sunt folosite pentru a face față suferinței, și atunci acesta devine mai puțin eficient/productiv acolo unde ar putea fi altfel.

 Acesta este una din ideile principale pe care le-am reținut din această carte care poate fi utilă atât specialiștilor din domeniul bio-medical cât și oamenilor care vor să-și lărgească spectrul de cunoaștere în medicină.

O singurătate prea zgomotoasă de Bohumil Hrabal

 

O carte în care florile de mucegai ale lumii sunt interferate cu razele sărate ale soarelui; în care singurătatea zgomotoasă este înghițită de moartea lemnului. În care lumea subterană se ivește nu doar ca punct de sprijin, ci și ca laitmotiv. O carte de proză-poezie despre inumanitatea cerului și despre slăbiciunea iubirii. Despre  culpa și exilarea omului în fața zeflemitorului criticism social. Cu o fluență impecabilă, cu un umor fin, o carte excelent scrisă a unui scriitor ceh.

”Ultimul pîrîu este ultima picătură absorbită de râu,

ultimul râu e absorbit în mare, iar oceanul,

prin ultimul nor luminos, se evaporă în norii albăstrui”

”Nu ne doream nimic altceva decât să trăim așa la infinit, ca și când ne spusesem totul, ca și când am fi fost născuți împreună și nu ne-am fi despărțit niciodată”

”Poate era același care, cu un an înainte, la abatoarele din Holesovice, noaptea, m-a amenințat cu un cuțit, iar când m-a împins într-un colț, a scos o bucată de hârtie din care mi-a recitat o poezie despre minunata regiune Ricany. Apoi s-a scuzat că, deocamdată, nu știe altă modalitate de a-i face pe oameni să-i asculte poemul.”