lecturi

o sa scriu aici un fragmentel din eco care mi s a parut scirbos si apoi o sa caut unul din hamsun, dar sunt tari oricum.

eco

"trebuia sa se asigure că nu era vorba de vreo vrajă: roberto învăţase în călătorie cum se umblă cu fructele de dincolo de mare. folosind satîrul ca pe o secure, deschise dintr-o lovitură o nucă de cocos, îi bău lichidul proaspăt, apoi sparse coaja în bucăţi şi roase partea albă ascunsă sub coajă. totul era aşa de bun şi de dulce, că-l duse şi mai mult gîndul la o capcană. poate că, îşi spuse el, mă aflu deja în prada iluziei, gust nuci dar de fapt îmi înfing dinţii în rozătoare, aum sorb duhul lor, peste puţin mîinile au să mi se subţieze, au să capete gheare încovoiate, trupul o să mi se acopere cu o blăniţă mirosind a acru, spinarea o să mi se arcuiască şi o să fiu primit cu ţipete sinistre de bucurie de locuitorii respingători de pe lotca asta a acheronului."
(pag 19. "insula din ziua de ieri" - umberto eco)

el a scris cu majuscule, despre sobolani povestea.

hamsun:
"după ce ajunsesem destul de jos, aproape de nivelul standurilor, am început să strig pe scară şi am schiţat un gest de ameninţare, de parcă aş fi poruncit cîinelui să rămînă sus. apoi m-am adresat cu impertinenţă primului măcelar pe care l-am văzut:
- o, fiţi, vă rog, atît de bun şi daţi-mi un os pentru cîinele meu. doar un os. nu e nevoie să fie nimic pe el. doar să ţină cîinele ceva în gură.
am primit un os mis, un ciolan minunat, pe care mai era şi puţină carne. l-am vîrît sub haină. i-am mulţumit măcelarului cu atîta efuziune, încîît m-a privit mirat.
- nu aveţi pentru ce, mi-a spus el.
- nu spuneţi asta, am mormăit. aţi fost foarte amabil. apoi am urcat din nou. inima îmi bătea cu putere.
m-am strecurat în pasajul Smedgangen cît am putut mai în fund şi m-am oprit în faţa unei porţi dărăpănate dintr-o curte interioară. nu se vedea de nicăieri lumină; era o beznă binevenită în jurul meu. am început să rod ciolanul...
n-avea nici un gust; ciolanul exala un miros greţos de sînge alterat şi am simţit pe loc că-mi vine să vomez. am încercat încă o dată. de-aş reuşi să nu dau carnea afară! dar am vomat din nou. m-am înfuriat, am muşcat cu putere, am desprins o fîşie mică de carne şi am înghiţit-o cu forţa. dar nici aceasta nu a folosit la nimic: căci îndată ce bucăţelele se încălzeau în stomac, veneau iarăşi înapoi. am strîns pumnii ca un ieşit din minţi, am început să plîng de neputinţă şi să rod cu furie. plîngeam atît de tare încît ciolanul s-a mînjit de lacrimi. am vomat din nou, am înjurat şi am ros mai departe, plîngînd de credeam că mi se rupe inima - şi am vomat încă o dată. apoi am blestemat cu voce tare toate puterile cerului, trimiţindu-le jos, la chinurile iadului."
(pag 120-121, "foamea" - knut hamsun)

încerc să găsesc interferenţe. oricum hamsun e f fain si usor de lecturat.