album incolor

Mergem târâş prin zile ca şopârlele în nopţi fără de apă, mergem prin
sălbăticia gemetelor repetate-n ferestrele sparte. Scrumiera de lemn
în formă de vultur serveşte doar ca suport unei icoane.
În urmă atâtea feţe frumoase de beţia atingerii
şi fericitul vis dimineaţa secat, fericitul vis
din care vom sorbi îndreptându-ne orbeşte altundeva.
Dezastrul e parcă mai tânăr decât scrisoarea cu rânduri şterse.
Acolo, pe schele, hulubii nu erau mai albi ca pescăruşii plagiaţi
de o copilă de la dascălul mamei. O pictură doar cu dimineţi uscate.
Un mormânt deasupra câruia câţiva băieţandri musculoşi
în cămăşi maro citeau Shakespeare
sub lumina lămpii din hârtii împăturite şi desfăcute cu grijă.
Lipsim, dar nu uităm câte priviri ne mai rămân de îmblânzit,
nici nu ştim care cântec ne adoarme, n-avem habar ce amprentă
ne colecţionează remuşcările mai vii.
Degeaba credem în ploile de vară cînd câinii vagabonzi stau lanţ
sub fructele putrede iar noi încă purtăm în buzunare mulţumirile laolaltă cu
ticăloşeniile prietenilor, mizeriile din adevărurile ce ne aparţin.