sâmbătă, 14 noiembrie 2009

de ce ti-e frica? (cu emil)

e două şi jumătate noaptea
că atunci
când ascultăm morrison împreună strângându-ne palmele
şi visam o gară să rânjim aşteptării
nu m-am ales cu nimic

-bine, dar despărţirea?
întotdeauna despărţirea a fost la fel o coajă verde de nucă în loc de pâine
pentru că ştiai că mi-e foame de ţine
stăm nemişcaţi trecându-ne mâinile
în infinitul din noi e neliniştea nopţii acestea
te întinzi pe pat şi închizi ocii
-ce mult albastru curge din noaptea această?
tot ce am ştiut despre ţine s-a rezumat la faptul că nu te cunosc deloc
dar poate în zori o să-ţi învingi teamă
aş încerca să plâng cu palmele după ceafă privind în gol primul lucru care se întâmplă dimineaţă
în zadar dimineaţă toate lucrurile se cuminţesc, iar noi vom fi devoraţi de cei ce nu ne văd
o să ţi se pâră ciudat, emil, dar mi-e frică
(n-am pus eu maimutoiul, nu ştiu ce-i cu el)
de ce? ştii foarte bine că o să-ţi spun Caterina
interminabilă noapte

cimitir (alaturi de ottilia ardeleanu)

copacii urlă din rădăcini

pentru că noaptea a fost o tortură

pentru nemernici doar foame şi chin

pentru că înserarea este un fel de apus

sînge din inimi vărsat

răneşte-mă tandru

răneşte-mă aprig

rătăcită printre cuvinte am încetat să mai sper

de ce este moartea un trist adulter?

fiindcă viaţa este o pictură neterminată?

nu, fiindcă are chip de hău

cad în genunchi şi plâng

mă doare îngrozitor gândul

obsedant că pielea asta e doar o apă

pe care moartea cu coasa o sfâşie

râzând

chelălăind

plescăind

şi singurătatea asta nu o sparge nimic

nici măcar piatra păcătosului

nici măcar prietenii definitivi