cea mai mare cazna pe care o pot suporta este renuntarea la oamenii dragi.

Alergatul pe timp de iarna cu respiratie fortata are acelasi efect ca si benzoatul de sodiu din tinctura de aconit.

Corpul doare

Plutind în imponderabilitatea unei lipse totale de dorințe, tot ce văd împrejur este ambalajul unei lumi care ține să-și păstreze aparențele. Vin sărbătorile, îmi spune cineva care încă mai crede în rostul lor! Vin sărbătorile. E obligatoriu să scoatem brăduții proaspeți în străzi, să dăm restaurantelor melodii clasice de crăciun, să-mpodobim copacii de peste tot și spațiul dintre copaci, stâlpii și spațiul dintre stâlpi, afișele publicitare și imaginara lor aură, să dăm reduceri și oferte majore în magazine. Tot ce văd împrejur mă seacă de puteri, mai ales când nu mai am neliniști care s-o facă. Câteodată aparențele mă amăgesc. Atunci, iau de mâini câțiva oameni și le împrumut direcția, le trăiesc cercul, speranțele, zâmbetele. Eu nu văd rostul, dar ei îi văd și mie îmi este îndeajuns faptul că ei îl văd. Câtă tristețe și câtă singurătate poate încăpea pe o stradă pe care te-ai plimbat de prea multe ori singur. Altcândva acest lucru îți chiar putea împrospăta ideile. Aveai așteptări de la viitor. Te aruncai înspre propriile-ți speranțe, ca un rechin înspre firul de sânge. Acum te uiți atent împrejur și unicul lucru de care îți dai seama este că dacă îți scoți mănușile, începi să tremuri și-n sângele tău se activează necesitatea de termogeneză. Te uiți atent și nu vezi decât unele și aceleași lucruri care nu au în ele nimic ce ar putea să te entuziasmeze, să-ți redea pofta de a crede în miracole. Corpul e singur, se plictisește, tremură, își amintește. Corpul doare. Corpul nu mai suportă.

se intampla ca cineva sa ma enerveze foarte tare cu nesimtirea sa. ma enerveaza in asa hal, incat imi repet in permanenta in gand ceva brutal catre acea persoana, dar nu pot sa i-o spun. daca nu e mortal de deranjanta nesimtirea-i, suport, sau fac ceva dragut legat de acea persoana. o servesc cu ceva, ii dau bani, ii fac o favoare. fac orice lucru dragut, numai sa nu-i dau o palma. si functioneaza.

cand vad oameni care citesc carti proaste, ma simt oribil, mult mai oribil decat atunci cand vad oameni care nu citesc deloc.

oare eu imi aleg destinul sau destinul meu ma alege pe mine?

cateodata ma ia asa o stare parsiva ca in viata nu se intampla nimic interesant, ca stai, dormi, mai citesti o carte-doua, mai suporti un curs plicticos, ca sa umpli timpul cu ceva, ca totul se intampla cumva intre zile ca ele sa duca la imbatranire, ca pana o sa devii foarte batran nu se va mai petrece nimic si apoi dintr-o data dai peste o materie fascinanta sau peste o disciplina care te-a pasionat candva si ceva reinvie in tine si parca vrei sa traiesti mai mult, ai senzatia ca toata viata nu o sa iti ajunga ca s-o patrunzi asa cum iti doresti, acea materie. azi am deschis o carte de fiziologie sa-mi reamintesc o informatie de care am nevoie si m-a luat nostalgia despre care se poate zice ca o sa dureze mult.

A fost o greșeală pentru mine să mă transfer în Galați. Nicidecum nu a fost o greșeală pentru familia mea, pentru liniștea ei și pentru însăși posibilitatea de a merge mai departe fără presiunea care exista înainte, dar, pentru mine personal, a fost o greșeală. Voi vedea mai precis in ultima saptamana de studii, cand voi reveni pentru un scurt timp in salile de curs ale Ovidiusului.