Era o dimineață
limpede și scările de lemn care coborau înspre plajă păreau să-și fi pierdut
din încremenire sub razele matinale plăpânde care cădeau oblic asupra teraselor
golite, a saltelelor desumflate și a șezlongurilor abandonate într-o tăcere
reconfortantă. Părea un spațiu perfect melancolic pentru cei care pot percepe
în briza mării galeria amintirilor unei trecut. Tot ce faci în prezent își va
pune amprenta asupra viitorului. Tot ce faci acum se leagă de tine ca rădăcina
unei vițe-de-vii de pământ și se-ntoarce la tine, te-ntoarce acolo unde ai
fost, și peste zeci de ani, amintindu-ți fața pe care o vedeai în oglindă,
chipul tău neliniștit, plin de ambiții, în baia unei subterane dotată cu sală
de lectură, unde îți aruncai regulat câțiva pumni de apă pe față, imaginându-ți
un viitor strălucit, un viitor meritat.
Când faci focul, jăratecul rămâne o vreme
încins, jăratecul mocnește tăcut pentru o vreme, răscolind proaspăta amintire a
flăcării, apoi totul devinde cenușă, o cenușă spulberată de vânt, ajunsă în
palmele tuturor celor care știu să o piardă. Momentul în care poți să nu te mai
gândești la nimic e cel în care ai în fața ochilor cerul liber și nemărginirea
și începutul unei noi zile, un început asemenea zâmbetului care străbate
vuietul mării.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu