şi moartea la fel

spun moarte şi mă uit la degetele picioarelor
o strâmbă întindere spre început
forma de care ţi se face ruşine
iraţionalul întoarcerii peste greşeli
de ruşine nu te poţi curăţa

tăcut, spre frânghiile care mă ţin
tăcerea umilinţei în stepă

verdele întinderea asta de ceaţă şi ploaia
chiar şi pişcăturile furnicilor
îmi dau siguranţa că realitatea e strâmbă
şi moartea la fel

întind plase întind plase peste tot

înţeleg nevoia de monştri

nu am răbdare să ucid tot ce e mai vechi
tot ce e mai vechi tot ce e mai întunecat în mine
sau ceea ce putrezeşte sângele în inimă
mizeriile astea înfipte în muşchi
în nedreptăţi şi cuvinte

bisturiul ruginit înfipt în carnea curată
nişte nervi neîmblânziţi

aduc sigurătatea pe masa de operaţie
delirul nu o încălzeşte iubirea nu-i anestezic
aici nu se moare de prea multe amintiri