apoi foamea

şi te trezeşti într-o dimineaţă
cu cearcăne sub ochi, cu dureri în frunte,
fără câteva kilograme şi
cu siguranţa că nu mai eşti copil
că nimic nu te mai poate face fericit

vezi golul din tine din jur

tot ce ştii despre viaţa nu te ajută acum
eşti prins cu rădăcini cu tot în mecanismul lor
care te supune să fii o bucăţică
de perfecţiune

umbrele şi răcoarea sunt
ca să nu te închizi în pământ
frământarea mâinilor
ca sângele să se încălzească
pentru muncă
totul devine un mijloc către
ceva precis

mişcările cu care îţi înveleşti oasele
sunt tălpi care îţi acoperă neputinţa
cu nepăsare

asta e cea mai rece zi
întâi va fi setea va fi tot mai mare