Cu unghiile înfipte-n acum

toate magnoliile îmi închid
neputinţa de a lega cuvintele astfel încât
să aibă un sens, ziua aceasta
şi felul cum ridicăm gratii din ea
ca să rămânem, ca să mai fim împreună

sunt cu tine, dar asta nu durează
mai mult decât scurgerea unui fir răsucit
de lumină din soare în palmele tale deschise
sau zborul de pescăruş la mine în gând
când îl văd spintecând cerul

scriu pentru tine şi cuvintele mele aleargă
pe clapele unui pian în melodia perfectă,
ele par să-şi fi găsit echilibrul, deşi nu au habar
 cum să adune măcar într-un acelaşi plan cioburile
oglindei sparte de suflet,
cioburi în care o lume întreagă încape
 şi tu, undeva, cu o strălucire mai mare
decât orice altceva la un loc

14 martie 2012,
Constanța