duminică, 26 februarie 2012

let's make it here

ora 4 e ora trezirii de fapt
dacă vrei să învârţi un pic planeta cu mâinile tale
dacă te ţine să-ţi simţi usturimea din ochi
măcar o dată de două ori
fără să fie neapărat necesar să faci asta

săritul într-un picior pe zebră
când sunt ultimele secunde de verde
şi e amiază şi-s mulţi oameni
cu gândul încarcerat în griji obsesive
cu referinţe precise la propriile euri
euri care explodează din clipă în clipă
de pasiune pentru ei înşişi
şi câţiva alţi oameni ce-i măgulesc
ei uită să-şi pună lapte în cereale
în favoarea fructelor la care nu ştiu
să renunţe când se trezesc

lăudăroşenia sinelui e un sindrom
de pe urma alcoolismului
şi se ţine de mână cu cretinismul

azi am dormit pe spate un pic
dar fără să intru în somn
azi am fost lângă lac
şi am hrănit nişte lebede
cărora nu le păsa cine le dă de mîncare
doar să fie
aveam prea multe haine pe mine
şi prea de iarnă erau
consecinţa aflării îndelungate
în spaţiul endocamerei mele
în care am 2 straturi de ferestre
şi o veioză veşnic aprinsă
thank god că există cărţi pe planetă

26 februarie 2012,
Constanța

2 comentarii:

Yigru Zeltil spunea...

thank God că mai există poete care nu sunt nici prea „clasicistoromantice”, nici prea viscerale... :)
and by the way am dat si eu cozonac la lebede... dar tot atunci era invazie de rate si albatrosi, iar albatrosii au mancat cel mai mult, repezindu-se ca, deh, au aripi si se misca mai usor...

Ecaterina Ștefan spunea...

hmm, mie îmi plăceau păsările violente, care se iţeau să-nfulece hrana. ele făceau acţiunea. lebedele păreau mai inerte şi-mi trezeau compasiune.

dar era ceva cosmic în lupta dintre păsările de pe apă şi cele din aer.

funny. :)