Nu înțeleg de ce
tânjim atâta să găsim omul perfect
Când știm că nu
există
Zău că nu înțeleg,
Deși eu însămi,
când mă desprind dintr-o dependență,
În alta ajung.
De ce acceptăm
temporara lui întruchipare a perfecțiunii,
Când, știm foarte
bine, ochiul nostru nu poate vedea decât primele două
sau trei laturi
ale cubului?
Cerul oricât de
minunat ar fi, privit
De pe Pământ,
Dacă ai ajunge în
mijlocul lui,
Nimicul ar fi mai
dens decât variațiile flutter-ului atrial
pe o electrocardiogramă.
Din corpul acesta
frumos nu va rămâne carne
nici cât i-ar
prii ospățului unei familii de viermi,
de fezandarea i-o
ia înainte.
Din creierul
acesta strălucitor vor rămâne idei
Închise în cărți
rătăcite printre mult prea multe alte
Cărți-buruieni,
care și ele vor fi uitate sub bubuitoarele mecanisme
Ale noilor
mașinării.
