Totul pentru literatură și nu numai

Deviza mea a fost și poate încă este: totul pentru literatură. Mă trezesc dimineața, urmăresc conturul arborilor, escaladez în nesfârșite gânduri, mă-ncleștez în propriile-mi principii și nu mă desprind de ele decât dacă îmi sunt decojite de pe mine cu tot cu propria-mi piele, observ sclipiri poetice în conversații, întâmplări și în viață, în mersul lucrurilor, al trenurilor, în mișcarea lunii, încețoșare, în prezența ta, absența ta. Totul pentru literatură. Dincolo de asta, farmaceutica a prins un loc aparte în mine, și n-o pot confunda cu scriitura mea. Un prieten bun din ale literelor mă întreba într-o zi: de ce nu le combini? Încearcă să scrii ceva, folosind în textele tale medicamente. Cum?, l-am întrebat eu, cu sinceritate. Nu știu, mi-a răspuns, găsești tu... Să combin medicamentele cu scrisul meu, într-un mod ironic și jucăuș, cum mi se sugera, ar fi însemnat să-mi bat joc de farmaceutică, dar eu nu pot face asta.

Acolo, în țara voastră, credeți în Dumnezeu? Da. Și în Iisus credeți? Da, dar la noi are opt brațe, vorba lui Cărtă, (luată din/în sens pur umoristic). Dacă mă-ntreabă cineva despre religia mea, profesional vorbind, eu am două. Totul pentru literatură e una. Cealalta e meseria pe care o respect și nu o pot mutila în jocuri lingvistice, pentru că o iau prea în serios. Prima e ca să nu las frumusețea și miracolul și emoția vieții să treacă pe lângă mine neobservate. Îmi amintesc brusc de parabola aceea cu lingurița din Alchimistul lui Cuelho [știu că e un scriitor disprețuit de gașca literară contemporană], dar parabola e frumoasă. Cheia unei vieți fericite e să poți duce fără să răstorni lingurița cu (Mirt sau untelemn? Nu mai știu ce era), dar în același timp să observi frumusețea și minunățiile templului. Puștiul care ducea lingurița, făcuse drum lung până acolo, ca să afle asta. Cu alte cuvinte: să fii responsabil și cumpătat (să-ți faci treaba), dar în același timp să iei satisfacție din tot ce faci, să observi frumusețea lumii, să te bucuri de ea (pentru că asta e tot ce ai).

 Nu cred că un scriitor poate să nu observe frumusețea vieții. El face asta tot timpul, pe lângă aceea că-i mai observă și urâțenia, și suferința, și durerea. N-am cum să nu gândesc. N-am cum să nu scriu. Asta e dezlănțuirea mea. Acesta e felul în care îmi trăiesc iubirea de viață. Farmaceutica e însă un alt univers, ceva la fel de incitant, stimulant intelectual, foarte vast, foarte strict, foarte logic, un univers de care am nevoie, dar acolo, separat de literatură, în spațiul lui curat și perfect ordonat. Dacă mintea unui poet e în mod înnăscut haotică, mintea unui farmacist trebuie să fie foarte precisă. Între aceste două feluri de a gândi, îmi regăsesc eu echilibrul, între cele 2 religii care-mi definesc existența.