(Ultima toamnă)

Eu am căzut ca frunza în palma ta deschisă

Și-n liniile vieții am prins noi rădăcini.

Ți-am măsurat amprenta cu lacrima aprinsă

De un cuvânt trecut prin jar încins și spini

Înfipți sub stern. Nu-mi este frică

De aceea că voi cădea a doua oară,

Lovindu-mă în pumnul tău închis.

Nu îmi e greu să tai cu o aripă

Un tragic nenoroc în zborul meu prin vis

Din rai în iad, din iarnă-n primăvară...

Și nu mi-e teamă că-n viitor vei fi

O simplă amintire de tandrețe -
Eu nu mă tem cu tine să-mi duc viață zi de zi...

Mi-e teamă numai de a ta tristețe.