”Sinele cuantic vă oferă o introducere într-un pic de fizică cuantică, dar nu vă alarmaţi. Pornesc de acolo pentru este important să începeţi să vă însuşiţi conceptul conform căruia mintea (subiectivă) are influenţă asupra lumii (obiective). Conform efectului observatorului despre care vorbeşte fizica cuantică, punctul asupra căruia vă concentraţi atenţia este cel spre care vă îndreptaţi energia. Drept urmare, dumneavoastră sunteţi cel care îşi influenţează lumea materială (care, că tot veni vorba, constă în cea mai mare parte din energie). Dacă acceptaţi chiar şi numai o clipă această idee, s-ar putea să începeţi să vă concentraţi asupra celor dorite, mai curând decât asupra celor nedorite. Şi s-ar putea chiar să vă treziţi cu gândul că, dacă un atom este 99,99999% energie şi 0,00001% substanţă fizică, atunci şi eu sunt de fapt mai mult nimic decât ceva. Şi-atunci de ce mă concentrez asupra acelui procent infim de lume materială când eu reprezint mult mai mult de atât ? Nu cumva definirea realităţii mele prezente prin ceea ce îmi percep simţurile este cea mai mare autolimitare ?

   Notă: Niels Bohr - "On the constitution of atoms and molecules". Dacă sunteţi cu adevărat interesat de amănunte referitoare la universul subatomic, atunci vă pot spune că volumul unui atom (aproximativ 1 angstrom sau 10-10 metri în diametru) este cu aproape 15 ordine de mărime mai mare decît volumul nucleului (de aproximativ 1 femtometru sau 10-15 în diametru), ceea ce înseamnă că atomul este cam 99,9999999999999% vid. Deşi norul electronic din jurul nucleului ocupă cea mai mare parte din spaţiul în care se află atomul, acest nor este, în cea mai mare parte, spaţiu liber, iar electronii din interiorul său sunt minusculi. Nucleul de mare densitate conţine cea mai mare parte a masei atomului. Mărimea relativă a unui electron prin raportare la nucleu este comparabilă cu raportul de mărime dintre volumul unui bob de mazăre faţă de cel al unui SUV, iar perimetrul norului de electroni în raport cu SUV-ul ar egala, aproximativ, mărimea statului Washington.”

D i s t r u g e - ț i  O b i c e i u r i l e  N o c i v e, Joe Dispenza

”În cazul eforturilor intense, duse până la epuizare, mecanismele compensatorii devin insuficiente. Volumul sanguin atinge un platou sau scade, rezultând o scădere a debitului cardiac și a presiunii sanguine. Subiectul se deshidratează, iar volemia tinde să scadă. Activitatea simpaticului crește în plus și va depăși influențele vasodilatatoare la nivelul pielii. Această vasoconstricție va reduce pierderea de căldură și temperatura corporală va tinde să crească. Producția crescută de dioxid de carbon și acid lactic determină scăderea pH-ului sanguin și tisular, acesta fiind principalul factor ce induce oboseala musculară și limitează efortul fizic. Se adaugă durerea musculară, senzația subiectivă de epuizare și incapacitatea de a continua efortul.”

Tratat de fiziologie, Guyton & Hall

Jurnal II de Mircea Cărtărescu

Trei săptămâni în Anzi de Marius Chivu

Lacomie de Elfriede Jelinek

  ”Am zgâriat până la stratul ultim al realității și asta scria acolo, cu spray ieftin și duct de graffiti stângaci: bucură-te că ești viu. Nu te mai plânge de nimic. Ești un ochi încă deschis al Celui ce ne-nconjoară. Nu contează la ce privești sau dacă viziunea ți-e înlăcrimată. Vezi lumina, încă o vezi. Bucură-te cât ești încă o parte din Dumnezeu. Ești obosit, nefericit, distrus de viață, speranțele îți vor fi tot mai călcate-n picioare, urmele tale pe pământ se vor șterge (lumea însăși va dispărea fără urmă), dar ești minunat, participi la minune câtă vreme exiști, cât mai poți să-ți desfaci, ca un păun, câmpul vizual înainte.”

Cărtărescu, Jurnal

    ”Nimic paradoxal, grațios sau măcar adevărat n-a mai traversat sala dărăpănată a țestei mele în toamna asta. Pe care totuși o așteptasem cum aștept orice toamnă: ca pe o minune.”

Jurnal, Cărtărescu

  ”Înainte să adorm și complet fără voia mea, mă surprind în fiecare noapte rugându-mă ”Iartă-mă, Doamne, pentru tot răul pe care l-am făcut, cu voie sau fără voie”. E ceea ce spune o voce ascunsă în mine și mai adevărată decât ceea ce știu că sunt eu.”

Jurnal, Cărtărescu

"Eu îi aduc flori, și ea își face ceai din ele!”, se revoltă dânsul (flori de tei, bineînțeles).

   "Iar Moise i-a zis: ”Îndată ce voi ieși din oraș, voi întinde mâna mea spre cer, către Domnul, și vor înceta tunetele; nu va mai fi nici grindină, nici ploaie, ca să cunoști că al Domnului este pământul.””

Biblia

  Asemenea florilor care își dizolvă colorantul în sevă și-și aprind petalele în diversele culori exterioare clorofilei, absorb lumea din jurul meu și mă transform în ea. Noaptea asta am avut un vis lung în care am călătorit cu Cărtărescu și o mână de alți oameni într-un lung lanț de locuri frumoase în care am făcut fotografii împreună.. 

   În timp ce înotam, apa era atât de limpede, încât îmi puteam vedea umbra pe nisip, și mă speriam de ea ca de un rechin însetat de sângele meu.

   ”Mintea mi s-a deschis, am lucrat mult și am de gând să scriu și mai mult... poate chiar și să citesc... Am reluat parcă, dincolo de orice, o legătură cu mine însumi care se întrerupsese de parcă un picior masiv ar fi călcat pe furtun. Dar până să devin omul întreg și artistul adevărat care a scris Nostalgia s-ar putea să mai trec prin câteva năpârliri chinuitoare. Citesc acum din Biblie, și mă gândesc cât de mult depinde relația mea cu El de relația mea cu mine. Căci eu sunt paznicul porții spre El.”

Cărtărescu, Jurnal

”A fi scris e cel mai mare adversar al lui a scrie. La fel, a fi trăit față de a trăi. Căci genuinului, care e existența însăși, dispare în fața repetiției rituale, compulsive, perverse a experienței. Ca să progresezi în scris și în viață ar trebui să uiți, nu ce ai trăit și scris, căci asta e chiar carnea ta, ci că ai trăit și scris. Nu poți scrie o carte conștient că este a zecea ta carte. Trebuie mereu să fii convins, să crezi din toate puterile tale că e prima și nici măcar prima, că e un exercițiu premergător.”

Cărtărescu, Jurnal

 

   ”mă opresc uluit de frumusețea care se desfășoară deodată sub ochii mei: soarele abia scăpătat și toată culmea lanțului muntos în mijlocul căruia se ridică vârful Pumasillo (6000 m) este o panglică portocalie ce desparte cerul de pământ. Păsările de pradă scot câte un țipăt făcând valea să răsune, râul se prelinge ca un firicel de mercur pe fundul canionului, iar ruinele de piatră ale cetății s-au înroșit de parcă ar fi un labirint de cărămidă în flăcări. Mă așez pe apeduct și privesc Anzii ca pe-un screensaver al lumii.”

   Marius Chivu, Trei săptămâni în Anzi

  ”Ceea ce am scris a fost tot ce mi-am putut imagina mai depărtat și mai deconectat de viața mea. Uneori am ajuns atât de departe, însă, încât scrisul meu, curbat ca și spațiul einstenian, mi-a ajuns viața pe partea cealaltă a hipersferei și s-a contopit cu ea. Câteva pagini din jurnal și din Orbitor sunt viață scrisă și scris viu.”

Cărtărescu, Jurnal

”Odată ei se-ntrebau ce se petrece acolo unde ”sângele devine gând”, dar problema mea se naște-n altă parte, acolo unde procesele cerebrale devin text.”

Cărtărescu, Jurnal

    Citesc alternativ ”Trei săptămâni în Anzi” a lui Marius Chivu și un jurnal vechi de Cărtărescu. O amestecătură stranie a două lumi diferite, fiecare palpitantă în felul său. Frământarea mistică a unui om care-și caută inspirația versus gustul intens cu ”papilele din vârful limbii” a unei călătorii pe care o poți numi cu siguranță o experiență de viață.
    Dorința mea simultană de a urca un munte și în același timp de a face un doctorat de filosofie, dar și de a scrie ceva profund. 

  ”Totul e altfel, altfel, o, altfel... Eu însumi sunt altfel, altfel etc. Dar cum să mai percep când nimeni nu se mai percepe, când percepția de sine a dispărut? Nu s-a văzut epocă mai disperată, deși speranța n-a fost mai mare nicicând, atât de mare, încât nici nu se mai poate numi speranță, ci de-a dreptul certitudine. Și câtă certitudine, atâta disperare.”

Mircea Cărtărescu, Jurnal II 1997-2003