În
josul munților un cerb expiră abur
Și
vântul mișcă-ncet crenguțele de-alun
Pe
ceața ierbii liniștea de fagur
Urc-o
furnică-n visul ei nebun
De a
atinge apogeul înălțimii
În
milimetrica-i apropiere
De-un splendid răsărit. În fracțiunile miimii
Se
poate demonstra că te-am iubit. Și ce avere
mi-ai
dăruit tu învățându-mă să văd
că
ploaia-ți poate fi un mai măreț decor
decât
o limuzină și-o vilă ce-i prăpăd.
Cât
ești cu mine nu am cum să mor,
prefer
o viață simplă, ceaiul vrac;
Toți
știu ce-i binele, și totuși rău-l fac.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu