(Dragoste)

Ai fi putut să cauți pietricele, pe malul mării, și-n rădăcini de brad;

Nocturn, să fii culegător de stele; în nervul frunzei

ce toamna-ți cade-n brațe, să îi învii un zâmbet de smarald

care să contagieze o planetă.  Ai fi putut conturul buzei

dânsei să-l dezenezi pe cer, ca să-l săruți, până va dispărea

străpuns de o cometă ce calea își greși în univers.

Din piatră brută să aprinzi un foc numai pentru a-i coace o bezea.

Ai fi putut să-i lași drept testament un singur vers

pe care să-l arunce-n primul coș făr` să-l citească,

trezindu-se apoi că este prea târziu să se căiască.

Ai fi putut de dânsa să te rupi în prima clipă-n care falnic

păși făr` să te vadă, cu o privire geamănă cu biciuirea.

Ai fi putut, mai bine,  să îi iubești pe cei care zadarnic

pentru-a putea trăi, ți-au așteptat iubirea.