Am amânat mulți ani lectura acestei cărți
despre care auzisem multe. Totul începe cu fragilitatea unui pahar pe care
poate l-a spart, poate nu l-a spart. Cine știe? Apoi, într-un limbaj, simplu,
dar și complex prin rețeaua de referințe și trimiteri, inclusiv prin repetiția
unor parabole aritmetice, se descriu niște fapte, consemnate în ritm de jurnal,
pe deplin captivant, de altfel, despre credință și poezie, dar mai ales despre
cum acestea te pot salva în anumite împrejurări mai puțin fericite care însă
pot deveni de-a dreptul euforice per se, doar datorită transformării naturale a
lucrurilor, dar și pentru că literatura este și ea o realitate și uneori e
destul ca ea să există cu frumusețea sa intactă pentru ca restul să poată fi
tratat cu o nepăsare vulgară. Cât despre credință, când fraza cea mai de folos
pentru a te apropia de creștinism este via Sir Thomas More care se adesă unui
prieten: I trust I make myself obscure,
dorind să-i acorde absoluta sa încredere și serioasa sinceritate, vorbindu-i;
rămâne la ordinea fiecăruia să înțeleagă și să îmbrățișeze sau nu ceea în ce
crede. Dacă fericirea a fost posibilă a fost posibilă în camera 34, e posibilă oriunde în lume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu