”Știu – și ea mi-a confirmat apoi totul – că în tot timpul acelui drum de zece minute împreună, din stația tramvaiului pînă-n fața blocului ei, cînd într-o poveste de dragoste se iau toate deciziile, noi n-am luat nici una, cum nu hotărîm niciodată nimic în viață, dar încă mai mult: cum nu iei decizia să mergi în aval cînd ai căzut într-un rîu umflat de ploi și ești tîrît de ape, alături de copaci dezrădăcinați și bucăți de acoperiș, sau cum nu e decizia rădașei prinse într-o boabă de chihlimbar să rămînă încremenită acolo pentru toată veșnicia. Suntem încrustați în existență, suntem brodați în marea tapiserie, nu se așteaptă de la noi să luăm hotărîri, căci totul e hotărît dinainte, cum stinghiile unui scaun nu se hotărasc să alcătuiască scaunul, pentru că ele tocmai asta și fac.”

Solenoid, M. Cărtărescu