luni, 8 martie 2010
sunt un copil defect. sunt singur.
când vreau să ajung mai repede undeva
mă uit la deplasarea pământului
de sub tălpile mele
şi număr gropile
îmi măsor marginile cu privirea
nu am purtat niciodată cravată
deşi întotdeauna mi-am dorit asta
nu am izbutit să salvez nicio floare
fără ghiveci
adun pământul în mâini
şi mă doare cerul gurii
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
”Știu – și ea mi-a confirmat apoi totul – că în tot timpul acelui drum de zece minute împreună, din stația tramvaiului pînă-n fața blo...
-
© Ulrike Langner Fiecare cameră a inimii mele se termină în câte o gradină și are o definiție. Camera tăcerii a fost prima și ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu