câinele mort

câinele mort pe care îl duc în spate
când viaţa vrea să se oprească în loc
să reînceapă
să moţăie pe saltelele nescuturate
ale trecutului ruşinos
oasele câinelui mort cârje pentru ochelarii de bunic
inima câinelui mort un castel vişiniu
canalizări în care se scriu texte
se ticsesc în sticluţe li se dau drumul pe apă
până la cascada înaltă a sufletului
se sparg biografii
ţăndările rămân peste tot
câinele mort pe care îl duc în spate
sunt eu scris de mâna ta

4 in the morning

un apel nepreluat de la mama. un ou fiert pe masa
de scris. madagascar pus pe stop la minutul 30.
un link de la răzvan. foile pentru articole goale.
compotul străin şi nebăut până la capăt, în cana
mea, pe masa din bucătărie. lipsa de soare pe cer.
gărduleţe care se scurtează. oameni adormind.
încă suntem în viaţă. cuvintele-viermi. viermii
sapă în carne. viermii ajung. laptele e cald.
laptele e dulce. în lapte se pune zahăr. acasă
bolovanii sunt moi. cactuşii îşi lasă lăncile
jos. youtube-un deschis. mereu. pe facebook 422
de prieteni. câţiva în aşteptare. cavalerul roşu
vrea să-l citesc. cavalerul roşu scrie (8 august
la 04:00 am. Ea mi-a zâmbit şi m-a privit
pătrunzător,/ De parcă a găsit ceva în mine,/
Prin piele ca un fulger un fior,/ M-a scuturat
şi am dorit-o lângă mine!...) cavalerul roşu
e sur. îmi trag un moţ de pene pe cap. (nituri
în banca mea, petarde-n perete, stetoscoape
din scrubs, despre bismark la terasa de la
speranţa, despre cum se prelinge corect coniacul,
tot atunci, oleg carp, alături, răsfoind un
caiet mare, cu pixul pe foi, cu căştile-n urechi;
ridiche. sezon trecut? stafilococi. ştecher.
coji de cartofi. cuţite în mâini. auzi murmur?).
migraţie pe lângă semafoare. încă nu. încă linişte.
din balconul vecin ies câteva cozi de ceapă.
niciun cuvânt. aicea buriază.

scriitori nu alta

Tiamat-Carry Your Cross and I'll Carry Mine

vine noroiul

dimineaţa găseşti frigiderul, găseşti clătitele cu
ciuperci. îţi torni într-o cană lapte rece.
ai vrea să mănânci din frigiderul altuia.
vreai măcar o dată pe săptămână să se schimbe
imaginea oraşului tău, de la balcon, cu imaginea
oricărui alt oraş. mai frumos, sau, mai urât,
doar să se schimbe. să se întâmple anormalul acum.

te întorci în noaptea trecută. noaptea în care plouă încet.
ieşi în faţa blocului. schiţezi o caligrafie măruntă până la
scrânciob. ajungi la el. îl ştergi îndelung cu palmele de apă.
te aşezi. ai iluzia că ai atins fericirea supremă. vrei să
te clatini. nu merge. te uiţi în dreapta şi observi
lanţul. e noapte. afară plouă. tu stai neputincios în
scrânciobul acesta nechituit, prins cu un lanţ gros de fier.
ai un balon cu hidrogen în loc de cap. fredonezi o piesă pe
care nu o ştii, până răguşeşti. din câteva ferestre se vede
lumină. din câteva ferestre se văd fotolii, care se uită la
televizor.

vrei să îţi legi şireturile. şireturile mereu
ţi-au dat o pauză de gândire, sau, măcar, ţi-au spălat umilinţa, dar
nu ai şireturi. se-aude furtuna. în tine e prea multă linişte.
zici că ai adormit. visezi un coşmar toată noaptea, până te trezeşti.
trezirea-i infectă.

la o partidă de fotbal de masă

Mă pornisem acasă de la ziua de naştere a lui Alex. Era trecut de ora 10 seara. Petrecerea s-a făcut la Nistru. Se lăsase întuneric. Unica lumină venea de la farurile maşinii parcate lângă tineri. Trebuia să parcurg malul Nistrului până la drumul de pe dambă, apoi să fac câteva cotituri la stânga. Aveam aparatul foto în mână. Se vedea foarte vag un contur al copacilor şi se auzeau nişte sunete lungi, înspăimântâtoare de păsări, dinspre Nistru. Aveam un ceas nou pe mâna dreaptă, dar nu-i auzeam ticăitul. Şi cu cât mă îndepărtam, aveam senzaţia că mă duc tot mai la fundul mării. Şi că, exact acum, nimeni nu ar putea opri un rechin gata să mă înfulece. Că nici eu nu o să am putere să înot. În faţa mea a apărut un chip de om care se îndrepta spre mine. Şi-a încetinit mersul fix când eu mi l-am încetinit. Spaima mi s-a urcat în gât. Ceva mai târziu am înţeles că omul negru era umbra mea, de la farurile aprinse ale maşinii rămase în urmă. Şi cu toate că ştiam că nu era nimeni acolo, spaima încă îmi sta chircită în stern, iar păsările dinspre apă ţipau tot mai înfricoşotor.

*

Mi-am scos toate brăţările de pe mâini şi tot nu pot să adorm. Mă gândesc la durerile fizice în primul rând, la ceea ce simte pielea, la sufocarea din filmul de duminică (Choke), la insuportabilul temperaturii acestea, la accentul meu românesc din cuvintele pe care le rostesc în gând. Mă gândesc că trebuie să aprind lumina. Să scriu totul. Experienţele acestea parfumate de la zile de naştere perfect organizate, în care totul e bine şi foarte bine, nu-mi aduc nicio trăire. Excesul de normalitate mă plictiseşte. Ceasul acesta nu o să-l mai port. Trandafirii ofiliţi nu o să-i arunc mâine dimineaţă. Îmi place să ignor lucruri, să le las cum sunt, până problema dispare de la sine. Îmi place să nu simt vreo obligaţie de vreun fel.
Cineva mi-a spus că atunci când se uită la mine i se pare că tot timpul mă gândesc la ceva. Dar aş putea crede că ăsta e un truc universal de-al băieţilor care caută să agaţe fete singure pe la petreceri. Nu mai ştiu cu ce să încep sau cum să continui. Las robinetul deschis. Sting lumina. Vorbesc cu mine, cu voce, singură fiind. Îmi înec delirul cu un plâns spontan şi nemotivat. Din perete iese un oval de lumină. Este reflexia oglinzii. Cineva îmi strigă să dau mai încet Pink Floid-ul. Vreau păpădii, vreau să-mi fie somn. Mai vreau o cafea. Mai vreau o cafea.

acum tu

din piaţa centrală autobuzul a ieşit clătinându-se.
nu pentru reala bucurie a oamenilor care se
îmbulzesc în piaţa centrală, ci pentru semaforul, care nu îşi
mai muta culorile în nicio direcţie. şoferul, cu
ambele mâini pe volan, înghiţind sec, când de departe
apar gigantice afişe publicitare cu bere. cu multă bere.
38 de grade la umbră. oamenii îşi acoperă ferestrele
cu ziare comuniste sau democratice. nimeni nu
poartă cravată. nimeni nu e la costum. nimeni, pe nimeni nu văd cu
vreun fel de mâneci lungi. nimic. muzică. nimic. doar
trăncănitul roţilor pe şosea şi câţiva pasageri,
care îşi vorbesc, fiindcă se ştiu. oamenii îşi
flutură benzile de hârtie lipicioase de prins muşte.
2 lei bucata. în mine e frig.

câteodată îţi vine
să fii needucat. să-ţi plesneşti obrazul drept.
să alergi după o muscă_ce nu se mai ia de tine,
să bei apă pofticios, când alţii nu o au, să îţi
conectezi camera de filmat şi să vorbeşti cu ea,
adică, să faci un poem, pentru care oamenii să aducă
reacţii, sau să rămână indiferenţi, în umbrele ziarelor
din ferestre. frigul din mine se încălzeşte. dungile
se ondulează în nişte forme incerte. palmele. palmele
au nevoie de mănuşi galbene de cauciuc. şi de cuţit cleşte ochelari pălărie apă clocotită
într-o căldare. să-ţi zică lumea criminal înainte
să apuci viaţa de rădăcini.

parfumul a dispărut
din pori şi nu s-a mai întors decât seara, între
pereţii aburiţi, pe care îi numesc acasă. şi în care
mă sprijin. arunc trandafirii ofiliţi la ghena de
gunoi. preferam să-i spun gheenă, pentru orice
context. mă uit la scrânciobul roşu pe care mai
nou l-au instalat în faţa scării blocului meu, cu
o săptămână în urmă. mi-e ciudă că n-am apucat
să-l încerc, atunci când mă grăbeam. şi deloc.
îmi dau bretonul peste cap. îl prind aşa.
beau apă cristalizată. ascult eagles. caldul din
mine se înfierbântă. mă gândesc la un anumit tip
de marketing în literatură. stop. acum gândeşte-te
tu la asta. eu dau drumul la apă mai tare. apăs
pe insuportabil. îmi amintesc de toate sufocările mele.

acum aminteşte-ţi tu. nu saliva. nu-ţi aminti,
nu-ţi inchipui ce nu ştii. deschide, ia o carte,
la o pagină întâmplătoare. găseşte rândul 12 sau
13 sau care îţi vine. citeşte cu voce:

"12 septembrie 1939
Statu-qu fizic. Sunt din ce în ce mai aproape de ramolirea totală.
Daniel Fleg"

11.11

îmi spunea: eu sunt dragostea care îţi suge limba

şi gura lui rece imi potolea setea

îmi spunea: vreau să pictez cu picături de gheaţă pe spatele tău

citeam nu mai citeam murakami când picăturile îmi coborau vertebrele
o durere necesară
trezire
ca-n mijlocul ceţurilor de munte

tic tac

mergem cu 60 km pe oră
orizontul e o linie
pe cerul purpuriu
se ridică o fâşie gri
dacă stai să-ţi imaginezi
zici că e fum de ţigară
dar acolo ar putea fi chiar incediu