lovind în pământ

eram acolo lângă mâinile lor
lângă ochii lor
şi lângă urechile lor
eram acolo şi le-am citit o poezie de dragoste
au zis că nu e o poezie de dragoste
au mai citit şi alţii
dar nimeni n-a spus nimic cu fior
nicio emoţie nimeni
nici eu

la florărie vedeam bărbaţi stând în rânduri
mi-a tresărit telefonul
credeam că e un mesaj de dragoste
dar iluzia mea a fost doborâtă
şi înghiţită de o gură de şoarece

câinii îşi rodeau blana de scări
orice urma înainte părea să fie tăiat
de o râpă în care
lighioane cancerigene
îşi întindeau pielea
peste oasele mele
peste ochii mei galbeni
peste craniul meu

lumina a ars
şi febra
şi întunericul

era frig era foarte
frig
şi drumul nu se mai termina