Ca acei oameni care nu pot îndura decât o anumită cantitate de muzică, mă retrag în rănile mele, în care, instinctiv, refuz să cred că m-am transformat. Spun că nu mai rezist. Aștept să îmi treacă. Aștept distilarea totală de gânduri, dar ele, zi după zi, se întorc în mine, purtând aceeași doză de impurități ca mai înainte. Nepermis, nepermis, nepermis. Proba nu corespunde, ar scrie în Farmacopee, dacă ar exista o Farmacopee a inimii. Aștept următoarea alegere greșită. Aștept următoarea eroare, care s-o descompună pe prima. Aștept o catastrofă care să mă anihileze total. Nu mă întreba despre ce vorbesc: arsen, magneziu, calciu, fer, toate impuritățile acelea care, în doze toxice, pot fi mortale. Impuritățile din gânduri cu ce le neutralizezi, Dumnezeul meu care m-ai creat?