Toamna zilelor mele

Dar tu înțelege că eu mă dizolv după tine și, din cauza asta, în orice salefiere, îi precipit pe ceilalți, acoper toată substanța cu mine. Tu înțelege, sunt singura, care, ajunsă la capăt, își reia mecanismul de funcțiune, pentru că acest mecanism e singurul care îmi dă aer. Zilele noastre-mpreună sunt dragoste. Mâinile noastre-mpreună, desființează istoria catastrofelor universale. Pașii noștri, uitați pe podul de deasupra unei gări, au suportat atunci mai multă greutate, sub apăsarea acelui prezent, dorit să încremenească acolo, decât toate așteptările unor străini pironiți în fața trenurilor nevenite încă și decât toate lacrimele ce au lăsat șiroaie reci pe buzele lor tremurătoare, sărutate pentru ultima dată. Delicvescența pașilor noștri, uitați pe o plajă în ceață, nepopulată, de unde-am ieșit cu părul și cu hainele ude, întrece delicvescența clorurii de calciu și nu se păstrează în stoc.

Tu înțelege, nu are sens să te chinui să înțelegi ceva din lumea aceasta. Câtă vreme exist pentru tine, ea are sens. Eu sunt îndeajuns.

Dacă vei sta o oră, singur, față în față cu marea, vei vedea că ea despre noi este. Dacă o vei atinge, recele meu îl vei simți, din zilele-n care mi-era frică să îți arăt cât de cald este interiorul inimii mele. Un soare se păstrează mai bine între ghețari. Măcar se simte contrastul. Măcar se face conexiunea între imposibil și ceea ce se întâmplă acum. Eu sunt bine-n tăcere, dar mai bine de-atât sunt când mă aflu-ntre oamenii care încă mai cred în ceva, iar, uneori, cred în mine, și pentru asta mă zbat.

Toamna aceea care mă minuna dintr-o fereastră a unei săli de curs, cu viul culorii frunzelor ei proaspăt căzute, e un supliciu prea strâmt. Doar toamna zilelor prin care pășesc și alerg, neștiind exact încotro, poartă caligrafia acelei melancolii, pe care numai tu o poți traduce în limbajul unor gesturi blajine.

Ceea ce e simțit, poate fi spus. Ceea ce e simțit, e bine să fie pus în cuvinte, care să se așeze exact acolo unde își doresc ele. Și dacă mă dizolv după tine, mă dizolv în toate cuvintele pe care le scriu despre tine. Sunt aici, simți, chiar în aceste cuvinte, care nu mint?