limpezime

Locul în care mă regăsesc are muzică italiană și aer proaspăt și o Dunăre largă, care îi este oglindă acelei frânturi din Univers, în care amintirile se țin de mână și-s blânde. Păduricile care o mărginesc sunt străjeri obosiți. Demult și-au lăsat armele jos. Pinul de pe partea mea e fărâma de viu ce aduce centralitatea în juru-i. Aici m-aș uita pe mine însămi, cu gândul lipsit de griji. Pescărușul ce se îndepărtează e ultimul la revedere pe care apa i-l datorează cerului. Mâhnirea ei îi păstrează neutralitatea nealterată. Lipsa de edulcoranți în cuvintele trecătorilor o ajută să-și țină sumbritatea în frâu. Așa este real. Bunătatea naturii trebuie să poată fi răsplătită cumva. Începând cu acum, irosirea nu îmi va mai sta pe limbă, în gând și în fapte. Sunt obosită de acele bătăi de inimă care sfârșesc încremenite în cicatrici. Ceea ce mă mai poate inspira, voi găsi doar în mine.