Despre nedreptăți

Mă pufnește râsul când aud toate văicărelile și lamentațiile lumești legate de tot soiul de fleacuri. Firește, fleacul acela e universul lor, dar asta numai pentru că nu sunt capabili să privească mai departe de-atât.

Nedreptatea există dinaintea nașterii noastre. E o legitate a lumii. Poți să te naști într-o familie săracă sau într-o familie bogată sau poți să te naști orfan. Poți să te naști sclav într-o epocă de sclavie sau în mijlocul unui atac terorist sau într-o deplină înflorire a capitalismului, când apeși un buton ca să urci la ultimul, când dai click și scrisoarea ta e la celălalt capăt, când plătești facturi stând în fața calculatorului și împingi liza prin supermarket, aruncând produse în coș, pentru a-ți face cumpărăturile. Unde mai pui că dacă ai un job bine plătit, îți e accesibilă o largă varietate de distracții, la care strămoșii tăi nici n-au putut visa. Dai un telefon și-ți faci rezervare la ski, dai un telefon și poți vizita platoul unde s-a filmat Harry Potter, dai un telefon și poți sări cu parașuta în brațele unei vedete.

Toți bat cu pumnul în masă că e nedrept și că acest lucru îi face să se simtă foarte nenorociți, fără să înțeleagă că își uzează energia în van, că își ratează puținul și prețiosul timp pe care îl au.

Am avut parte de nedreptăți mărunte care m-au determinat să o iau la pas în mijlocul viscolului de ianuarie în loc să iau autobuzul în mijlocul viscolului de ianuarie, calculându-mi fiecare bănuț. Am avut parte de oameni pe care i-am iubit și care – vai – tocmai ei au pus umărul la aceste mici nedreptăți (la sfârșit, le-am făcut cadou o duzină de flori, la schimb cu o duzină de lacrimi). Am avut parte de o colegă cu care mergeam împreună la facultate și pe care într-o zi o mașină condusă de un alcoolic a zdrobit-o mortal.

Azi sunt. Mâine nu știu dacă mai sunt (sună-mă să vezi).

Azi dimineață sunt. Azi seară nu știu dacă mai sunt.

În secunda asta (cât tastez) sunt. În următoarele 5 secunde – n-am habar.

Ce splendid! Nu?

Se numește specificitate.

Se numește: iubește-ți aproapele care te-a neîndreptățit cel mai mult în aceste poate 5 secunde pe care le mai ai. Dăruiește-i iertarea ta (e gratis!).

Se numește: ia-te în mâini și fii recunoscător pentru tot ce se întâmplă, indiferent dacă ceea ce se întâmplă este, aparent, un lucru rău sau bun în sine, pentru că tot ce se face, se face înspre binele tău.

Ai un acoperiș sub care să dormi? Ai apă potabilă? Ai măcar un prieten? Ești liber?

 E foamete? E ciumă? E război?

Ești bine. Zău. Ești mai bine decât ai crezut până acum. Gândește-te la asta. Trăiește-ți destinul pe care ți-l faci cu mâinile tale și lasă nedreptățile în constelațiile lor strălucitoare pe cer. Se vor autodistruge și fără implicarea ta. Apoi vor renaște. Așa fac ele. Asta e treaba lor. Treaba ta e alta. Concentrează-te asupra ei și n-o să ratezi nimic. Îți promit.