În spiritul unei clasice toamne

      Am acceptat doar părți din tine, așa cum aș fi putut accepta un singur pahar de vin, știind că mai multe nu aș putea suporta. Am regretat stupid acest lucru, dar în același timp m-am mândrit cu mine. După ce te îmbeți o dată, a doua oară îți e mult mai ușor să refuzi. E la ordinea zilei să refuzi, când ai inima proaspăt bandajată. Ai fost pentru mine ceva situat între un coșmar seducător și o insultă nemeritată, ceva între o sfărâmare de nervi și o încântare copleșitoare.  Am fost pe jumătate omul cu brațele pline de flori, iar cealaltă jumătate - un suflet ghemuit în grota unei neputințe chinuitoare. Toate florile mi-au crescut în minte. Toate chinurile mi-au ambalat inima, strângând-o sub stern, ca pe o scrisoare pe care o arunci, după ce o faci ghem. Sub dușul rece al cuvintelor tale, nimic nu ar fi meritat efortul unei explicații. Mi te-ai apropiat atât cât să faci paradoxul mai puțin suportabil. Cuvintele mele ți s-au părut placide și lipsite de utilitate. Am avut întotdeauna de spus prea mult, dar pentru că vorbesc încet sau pur și simplu pentru că nu ai vrut, nu m-ai auzit. Când ai auzit, a fost prea târziu. Te-am purtat în visele mele, până am adormit. Când am început să te visez cu adevărat, m-am speriat și m-am trezit. Nu erai acolo și asta mi-a dat o liniște dezolantă. Te-am căutat apoi pretutindeni, dar mi-am amintit că asta nu duce la nimic bun. Am aflat despre mine că frumusețea inertă a actului de a muri în nepăsare nu îmi este predestinată. Știu exact câte alineate umplu un trecut plin de bucurii și încruntări efemere. În fiecare nod, am suferit ca un câine. Norii au trecut indiferenți pe deasupra. Planeta s-a învârtit în ritmul ei. Războaiele n-au încetat. Oamenii au ars de vii în cluburi. Nedreptățile au lătrat în pragul ușii, dar pentru că cineva a putut trage clanța ușii, nu s-au auzit foarte tare. Altcineva pur și simplu nu a vrut să-și înjunghie materia visului în piept (pe tine), făcându-și singur dreptate. Mi-ai traversat mintea așa cum fumul de tutun traversează plămânii fumătorului. N-am vrut să fac dependență, dar gândurile mele n-au vrut să mă asculte. A trebuit să le inund cu raționalitate și cumpătare. Toamna deja a început în mine.