Întâia scrisoare către fiica mea
I
Nu sunt un înțelept. În mine încă
Mocnește jarul nefericirii. Ascultă-mă!
Nu cred că vreodată mă voi liniști
Într-atât de mult încât să înțeleg totul
Şi poate că moartea nici nu merită
Să o întâmpini împăcat cu toate.
Dar tu ascultă-mă! Meriți măcar
Să asculți glasul tânăr al tatălui tău
Acum în anii în care te întrebi cine
A fost el şi cum ar trebui să fii tu
La rândul tău. Amarnică întrebare:
De ce exista ființare şi nu, mai curând,
Nimic? Răspunsul se va ascunde
De noi până când vom întâlnii nimicul.
Iar nimicul este tot ceea ce aduce
Şi cade în uitare. Uitare în lucruri,
În oameni şi în tine însăţi. Nu uita!
Restul este doar o necunoscută
De descoperit, un dat al împletirii
Dintre hazard şi voință. Schimbă!
Schimbă ca să alungi uitarea.
Schimbă oameni, lucruri şi mai ales
Schimbă-te pe tine însăţi. Iar prin
Schimbare te vei descoperii. Vei
Descoperi ceea ce nu se schimba.
Prin iubire, prin rațiune, prin imaginație,
Prin simțuri şi prin creație. Mai apoi,
Cunoscându-te, vei cunoaște lumea.
Iar lumea te va cunoaște şi ea. Visez
La lumea pe care o vei cuceri astfel!
II
Adevărata înțelepciune e consemnată
În cărţi, însă nu o poți culege de acolo.
Dacă vreodată vei ajunge ca mine, doar
Atunci o vei găsi ascunsă şi printre
Aceste rânduri. Înțelepciunea este
Fiica greșelii şi a suferinței. Ea
Nu garantează că nu vom mai greși,
Ci doar că vom cunoaște dinainte
Șfichiul regretelor. Tocmai de aceea
Lasă deschisă poarta prin care alții
Să își poată răscumpăra greșelile.
Dar nu uita că nu trebuie adusă
Iertarea acolo unde nu au intrat înainte
Smerenia şi iubirea. Iar iubirea peste
Iubire nu mai calcă. Trebuie să ne
Consolăm cu puţină cunoaștere
Şi lunga singurătate a celui lacom
Nu să trăiască, ci să știe cum să trăiască.
III
Cum sunt oamenii ? Nu știu, dar cred că
Poți să le vorbești şi să-i atingi ca şi cum
Ar fi mai buni şi mai drepți decât tine.
Dacă tu ești apă, undelemnul nu se va
Amesteca cu mintea, cu sufletul şi
Cu trupul tău. Pe cât greșești şi alții
Îți vor greși, nu pentru că există o lege
A compensației, ci pentru că toate
Greșelile sunt distribuite uniform. Şi tu
Greșește! Oamenii nu sunt suma
Greșelilor, ci a învățăturilor adunate
De pe urma greșelilor. Se schimbă,
Şi trebuie să se schimbe pentru a scăpa
Nimicului, însă exista în ei – după cum
Există şi în tine – o esență ascunsă
Pe care timpul nu o îmbătrânește, iar
Spațiul nu o modifica. Un sâmbure
De rubin ce strălucește uneori când
Îl priveşti cu dragoste. După ce o vei
Descoperi în tine, îţi va fi ușor să repeți
Minunea şi cu alți oameni. Strălucind
Tu însăți, vei lumina şi alte rubine, iar
Dimprejurul tău întunericul nefericirii
Se va ridica. Oamenii sunt umani!
Vor să fie mai buni, vor să arate că sunt
Mai buni, susțin că sunt mai buni,
Însă eșuează pe drumul spre bine.
Uneori se ridică, alteori trebuie ridicați,
Dar asta îi face oameni. Suntem
Dezamăgiți în măsura în care nu înţelegem
Ca puţini se por ridica la înălțimea
Gândurilor şi a faptelor lor. Tu încearcă.
Retrage-te dacă ești copleşită,
Odihnește-te dacă ești obosită,
Caută alte căi dacă ajungi în fundături,
Dar nu abandona niciodată, căci
Ceea ce crezi şi iubești există pentru că
Lupți. Nu căuta exemple. Exemple
Nu sunt în jurul tău, ci în tine însăți,
Sursă: http://www.cristianvasiliu.ro/search/label/Poezie%20Diferit
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu