”Ce concluzii ar trebui să tragă arheologii peste trei mii cinci sute de ani, dacă le-ar răsări din sertare etanșate și vacuumizate morți congelați sau cadavre mumificate? Trei mii cinci sute de ani... asta corespunde aproximativ intervalului de timp după care judecăm noi azi mumificările din Egiptul antic! (...)

   De unde să știm oare cu precizie ce motive l-au determinat pe un faraon acum patru mii șase sute de ani să-și construiască un mormânt luxos pentru eternitate? După marile exemple – domnitorii – fiecare om voia bineînțeles să fie mumificat. Scopul inițial, speranța într-o renaștere trupească, s-a cufundat în negura uitării. Promovat de preoți, care făceau la urma urmei astfel cea mai bună afacere, în Egipt a început un cult al mumiilor care n-a avut egal în lume. Meserii noi – îmbălmăsători, curățători de cadavre, tăietori de cadavre – au luat naștere, ramuri industriale întregi trebuie să fi produs pentru mumificare. Se executau sarcofage din granit, alabastru și lemn, se preparau cantități imense de miere, ceară, alifii, uleiuri și sodă, se făceau milioane de canopi și se țeseau câteva milioane de metri de bandaj și giulgiu.

    Ce au devenit de fapt aceste mase de cadavre înfășurate?

    După cucerirea imperiului faraonilor de către romani, preoțimea egipteană n-a mai vegheat mormintele. Ele au fost prădate cu miile, iar mumiile și sarcofagele de lemn – folosite pe post de combustibil. O dată cu pătrunderea creștinismului în secolul al II-lea, călugării au distrus galeriile subterane în care mumiile zăceau talmeș-balmeș, adesea stivuite unele peste altele. În Evul Mediu bântuia prin toată Europa o febră a mumiilor realmente grotească. Mumiile erau preaslăvite ca având puteri terapeutice și erau folosite ca medicament! Părți de mumii, pulbere de mumii, piele de mumii și paste de mumii erau recomandate împotriva paraliziilor, insuficienței cardiace, bolilor hepatice, intoxicațiilor stomacale, epilepsiei și chiar a fracturilor de oase. A început un adevărat export în masă a mumiilor în Egipt; farmaciști europeni se băteau pe mumii”. ”Ceva mumie” făcea parte din fiecare dulăpior de medicamente de acasă și din fiecare trusă de prim ajutor în călătorii, se lua ”mumie” pe cale bucală sau sub formă de alifii și prafuri. După obsesia cu medicamente preparate din mumii, care a durat totuși două secole, a început ceea ce numea medicul și cercetătorul de mumii francez Ange-Pierre Leca ”egiptomanie”. Mumiile au devenit obiecte de colecție mult râvnite. Erau expuse în muzee și iarmaroace, plasate asemenea armurilor de cavaleri în foaierele caselor de nobili și se celebrau dezveliri publice de mumii. În secolul trecut, un om de afaceri din Maine, S.U.A., a început să fabrice hârtie din materia primă mumie. Spre supărarea inventivului fabricant, rășina și bitumul din mumii au dus la o schimbare a culorii hârtiei în maroniu. A fost data nașterii hârtiei de ambalat! Colile maronii, neadecvate ca hârtie de scris, au ajuns sub formă de suluri în comerțul cu amănuntul. Mumia servea acum la împachetat – înfășurată pe veci”.”

Ochii sfinxului, Erich Von Danken