e duminica am uitat

Sunt zile în care îngerii te iau de mînă
Şi-ţi zic
Visele ţi se vor împlini acum

Eu îmi sting speranţele încet
Aşa cum îţi stingi tu ţigara în scrumiera
Cu apă
La fel de încet cum se răceşte
Augustul acesta

Îmi beau cafeaua cu acelaşi dezgust
Cu care cobor scările înspre subterană
Scări unde oamenii invalizi
Îşi ling rănile
Chiar înainte ca să cadă
Asta fac
Privind cu dispreţ
Bănuţii căzuţi prea departe
Ca şi viaţa aceasta fără mişcare

Mă întreb unde sunt îngerii lor
Cînd o să-i strîngă de mîini
Să le dăruiască speranţa de a crede în minuni
Şi care mîini
Dacă nici nu au braţe