fiecare îşi lasă autograful şi pleac

(poem dedicat pietrei)

tind să cred că sufletul n-are nici o treabă cu pielea
cu exteriorul
dincolo de suflet nu se întîmplă nimic
poate doar pentru alţii
diferiţi de oameni şi tot ce ne stă în fire
dacă vrei să-ţi alungi gîndurile rele
nu e neapărat să te tunzi la zero

azi m-am trezit cu prosopul umed pe picioare
şi mă simţeam de parcă am făcut pe mine în somn

mă scol cu ochii bulbucaţi în roşu
aerul apare din plămîni
nepăsarea se imprimă în aer ca fumul de ţigară
uitaţi pe verdele pămîntului
paşii mei sleiţi de puteri
nu găsesc drumul înapoi
spre nicăieri

port pe mîna dreaptă trei sfinţi

simt un fel de căldură în urechi
ca şi cum mi-aş lăsa capul pe spate
în cada cu apă fierbinte

acum stau în fotoliul meu confortabil din camera fără ferestre
am îmbrăcat un maiou bărbătesc cu autografe străine
prea mare pentru mine
mult prea mare pentru mine
ca şi viaţa aceasta fără străzi
prea largă pe dinafară
prea strîmtă înăuntru

o haină cusută aiurea
pe care fiecare îşi lasă autograful şi pleacă