far

ating mişcarea apusului
mă ascund în pumnii oamenilor
mă risipesc între hohote
toamna epiderma pămîntului se descompune
visînd începuturile

mişcăm liniştea prin toate trăirile existente
ele se atenuează ca petele de acoarelă în depărtare
ca cele mai intense culori de pe haine
după 30 de zile sub soare
mişcăm incertitudinea copilului care bate în geam
îşi strigă maturitatea tardivă
o mişcăm mai departe

mîinile mici adună frunze uscate
facem cuiburi pentru dimineţi
să-şi odihnească răsăritul în ele

noaptea e strîmtă ca un coridor de liceu
în care ai plîns prea mult
în care ţi-ai ros unghiile de pereţi
şi te-ai plimbat dintr-un capăt în altul
ore în şir
cu pumnii strînşi cu buzele muşcate
şi amintirile mototolite în buzunar