sa nu pleci azi

să încerci a impune iubire e ca şi cum ai încerca să îmbrăţişezi cu mîinile amputate un om cît se poate de normal

am păşit strîmb cînd am spus adevărul
ca şi cum mă aflam sub apă şi mult deasupra se afla un strat solid de gheaţă
a fi sinceră
era singura scăpare
între ceea ce ştim de la viaţă în mod normal
şi lucrurile spre care tindem cu toată fiinţa

înainte să deschizi uşa întorci capul peste umăr
ştii bine că nu contează ce rămîne în urmă
chiar şi atunci regreţi

fireşte încercăm o viaţă să ne măsurăm limitele şi durata stării de inconştiinţă
alegerile făcute le tragem înăuntrul cercului
ca să ne putem apăra
de noi
sau de cel cu care am dat mîna

atunci gîndurle de ieri şi cu cele de azi
nu se ştiau între ele

uneori ai nevoie să te ţină careva după gratii
să gîndeşti la ceea ce se regretă enorm
numai să nu porneşti singur pe ape în mijlocul nopţii
şi să nu te mai întorci

degetele mele dezgolite de unghii peste degetele tale
o greşeală mai mare decît cea dîntîi
cu adevărul ţipat
fiindcă acolo nu se percepea decît prin vorbe
nu e nevoie de compatibilitate aici
sau ceea ce se întîmplă automat în noi

în palmele mele ţin fiinţa pe care am strivit-o adineauri
aş vrea să dau acum un click înapoi să anulez mişcarea
cînd oamenii se fac mai mici mai departe
ca şi casele de care te îndepărtezi
casele prietenilor tăi
prietenii care te uită lent
şi te temi îţi e frică să baţi în uşă să îi opreşti

o zi încorporată într-alta nimic mai mult

suntem segmente limitate sentimente ştirbe
care nu se mai simt dar care ne cuprind strîns
cînd frica de pierdere vine tot mai aproape

îmi tot vorbeai de coincidenţe
că nu erai tu acela care nu ştia ce spune
ţineam unica iubire la încheietură
nu o lăsăm să ne părăsească ca şi scrisorile de amor
lăsate prea imprudent pe pervazul cu geamul deschis

uităm ceea ce rămîne în afara atingerilor intenţionate
cum ar fi sărutul

nu aşa se opreşte descompunerea circumstanţelor
noi cu ele
mai reali decît credeam de obicei că suntem

nemişcarea de la înălţime în jos
totul se clatină departe
nu ai timp să te gîndeşti că vei cădea
mîinile tremură se desprind înainte ca cerul
să te răstoarne
o absenţă în plus pe pămînt

cineva te va striga pe nume în urmă
n u p l e c a a z i

este ceea ce numim sfîrşit
faţa roşie
dar nu încruntată
doi ochi din care lacrimile curg şiroaie
de parcă
ar vrea să comunice cu ai tăi