pândesc târziul norilor
şi duminica nopţile sunt triste
fără să oprească singurătatea
în zid
poate un pic de neputinţă
poate cădere
poate doar slăbiciuni
care s-au bucurat
aflând că sunt lăsate în pace
şi carnea bolnavă
aruncată din altcineva înspre
şi mirosul de sfârşit
are iarăşi dreptate să plângă
cum să te aperi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu