20 de minute

Mă culcasem numai să aţipesc un pic, că au şi început să sfredelească în perete. Nu ştiam la ce etaj, presupuneam că la primul, dar asta nu conta în vreun fel, aşa cum turuitul, din orice direcţie ar fi venit, se auzea cu aceeaşi intensitate. Întreaga zi în apartament fu o linişte mormântală. Şi sunetul a pornit tocmai atunci, la câteva minute după ce mi-am setat deşteptătorul să sune peste 20 de minute, ca să trag un pui de somn înainte de muncă. M-am trezit furioasă, cu ochii usturându-mă şi mi-am pus apă la clocotit de-un ceai, fiindcă mi se făcu sete, dar cum gălăgia aceea nu înceta, era imposibil să stau în propria-mi casă, nu puteam nici măcar să-mi beau în linişte ceaiul. Am aruncat pe mine la nimereală câteva haine şi am ieşit fulger, dar în coridor zgomotul era şi mai intens. Liftul urca greu. Sfredelul acela se auzea înnebunitor de tare. Aşteptam încordată liftul, şi, când colo, am auzit cum uşile s-au deschis, însă nu la etajul meu. Asta m-a scos din sărite şi n-am mai stat să aştept, aşa că am coborât în fugă 8 etaje pe scări. Tipii care făceau gălăgie se aflau, ca şi ieri, pe coridorul etajului întâi, coridor pe scările căruia au pus parchet nou pe înălţimea unui singur etaj, peretele din stânga era proaspăt vopsit, iar peretele situat faţă în faţă cu uşa de la intrare, l-au acoperit cu o stucatură de doi centimetri, astfel încât, trecând pe lângă el, simţi lipsa acelor 2 cm de spaţiu, înghiţiţi de acele materiale de construcţie surii şi urâte. Era de tot râsul felul cum un oarecare blocatar, locuitor al etajului întâi, încerca cu disperare să-şi facă rai într-o „gogineaţă”. Nu m-am întâlnit niciodată cu acest locatar, fiindcă s-a instalat recent, însă în mod constant mi-au tăiat calea lucrătorii lui, care îşi începuseră lucrul cu decuparea unui dreptunghi de beton din perete, unde, ulterior, au instalat uşa apartamentului inexistent până atunci. Şi de când au pus uşa aceea, o tot duc cu reparaţiile zgomotoase. M-am uitat cu ură la ei şi le-am spus bună ziua. M-au salutat sec în loc de răspuns, uitându-se cu o oarecare fascinaţie în gaura făcută recent. Am dat să ies pe uşa blocului şi am observat că zgomotul a dispărut, iar lucrătorii s-au apucat să-şi strângă aparatele, imediat însă a apărut un alt zgomot, dar nu dinspre blocul meu, ci dinspre un bloc mai îndepărtat. Oamenii aceştia care tulbură liniştea parcă s-ar afla într-o relaţie de continuitate, când unul îşi sfârşeşte treaba, celălalt începe. Curiozitatea m-a împins să caut blocul cu pricina ca să-l pândesc câtva timp. Aş fi stat să observ dacă nu cumva şi de acolo va ieşi cineva supărat foc. Am coborât un pic pe strada Mihail Sadoveanu şi în stânga am descoperit blocul respectiv. N-am reuşit să mă pitesc bine pe lîngă el, că uşile metalice s-au deschis amândouă odată-n viteză şi un tânăr ciufulit a ieşit de după ele cu o mutră înfumurată şi cu un rucsac în spate. Era un tânăr chipeş, nu puteam să nu remarc acest lucru. Cred că o singură dată mi s-a întâmplat să întâlnesc în Chişinău un bărbat atât de frumos, încât să nu-mi pot lua ochii de la el, dar atunci, prima dată, era o zi de vară. Mă duceam la magazin, când un tip înalt şi bine făcut mi-a tăiat drumul. Era îmbrăcat doar în nişte pantaloni scurţi de bluji, care erau atât de scurţi, încât mă miram că nu i se vedea lenjeria. Atunci l-am scanat o singură dată cu privirea. Dacă ar fi fost mai îmbrăcat, nu era nimic grav, poate i-aş fi zâmbit, dar aşa, mi se părea indecent până şi faptul că trupul lui dezgolit a fost surprins de privirea mea timp de o secundă. Revenind în prezent, tânărul care tocmai ieşise era îmbrăcat cu destule haine, ca să nu mă simt stingherită de faptul că mă uit la el, dar era încălţat în şlapi, şi de aici am tras concluzia că omul a fost atât de tare deranjat de zgomotul acela insuportabil, încât n-a stat să-şi mai lege şireturi la adidaşi, ci s-a pornit haihui, în şlapi de casă, fără să-i pese câtuşi de puţin de felul cum va fi privit în stradă, fie că era un zăpăcit. N-am stat mult pe gânduri şi m-am apropiat de el, ca să-l întreb dacă nu cumva a fost trezit de zgomotul sfredelului care se auzea adineauri, dar am bâlbâit ceva ce semăna cu „lumi paralele...?”, s-a strâmbat la mine a neînţelegere şi eu am observat că faptul de a se fi schimonosit nu-i strica frumuseţea. Mi-am amintit cuvintele şi l-am întrebat ceea ce vroiam să-l întreb iniţial, dacă nu cumva a fost trezit de sunetul sfredelului şi de asta a ieşit în stradă în halul ăsta, dar cu cât mai multe cuvinte rosteam, cu atât mai încurcat se arăta. A mai forţat o nedumerire pe faţa lui curată, cu sprâncenele de un negru accentuat şi cu nasul lui, care părea să aibă aceeaşi formă ca şi nasul meu, dar m-a lăsat baltă, întorcându-se cu spatele la mine. S-a uitat în sus şi a început să strige „Vasea, tî ceo tam delaeş, davai, kidai udliniteli, skoliko mojno jdati? Tut liudi nepaniatniie ne znaiu cevo hoteat ot menea!”, şi atunci, din fereastra de la al treilea etaj a apărut capătul unui prelungitor, care a coborât până la tânărul de jos şi prelungitorul acela părea că nu şi-a epuizat întreaga lungime pe distanţa a trei etaje. Tânărul l-a prins, a tras de el, apoi şi-a scos sfredelul din rucsac şi s-a pus pe lucru. Vrăjmaşul, am fâlfâit eu printre buze, cu răutate, îndreptându-mă spre casă. Cele 20 de minute predestinate somnului meu trecuseră cât ai clipi şi trebuia să ajung la muncă.