sâmbătă, 10 septembrie 2011

cinci găuri în cadranul ceasornicului

diferenţa dintre mine şi tine 
ţine de un trecut întâmplat. 
eu am lucruri de care îmi este ruşine 
şi de asta nu le spun niciodată.
 ruşinea trecutului tău e mai mică. 
dacă ceea ce se află înăuntrul ruşinii tale 
ar ieşi accidental în afară, 
nu ar fi nimic grav, pe când ruşinea mea, 
pot jura că nu o s-o spun, 
s-ar face lamă, m-ar tăia-n bucăţele 
şi m-ar arunca la câini. 
lor le-aş fi o mâncare gustoasă. 
doar sub forma asta aş dori eu 
să-mi iasă din văgăună ruşinea, 
sub forma unei lame 
care să mă facă să dispar 
şi să nu rămână nimic după mine, 
nici măcar o baltă de sânge, 
nici măcar o pată roşie mică 
în pragul uşii, pe care să o descoperi 
întâmplător şi să nu ştii 
de unde vine

*

ceva cumplit bolboroseşte în ei, 
ceva înspăimântător, ceva putred, 
ceva greu de închipuit. 
problema trebuie rezolvată urgent, 
cât oasele încă 
nu i-au fost scoase la licitaţie,
cât oasele lui încă se află în corp 
şi sunt bine acolo, 
cât ultima firimitură de bine 
nu a fost ucisă în creier, 
cât creierul încă 
nu s-a umplut cu găuri

*

nu se va termina niciodată, 
dacă nu rupi orice legătură acum. 
se va regăsi în orice cuvânt, 
chiar dacă acelea nu vor fi despre el. 
 scoate feţele de pernă, coase altele, 
schimbă cearşafurile, deschide fereastra,
 plimbă-te câteva ore, nu mângâia 
coridoare de amintiri, nu răscoli, 
nu-l face ghem, nu-l mai purta aţă cu tine.
înţelege, te rog, el pur şi simplu 
nu merită osteneala

*

dulapul meu nu e dulapul meu, 
dar e gol, are două uşi, 
îmi pun hainele-n el. 
casa aceasta nu e casa mea, 
dar mă întorc 
în fiecare seară aici. 
acesta nu e câinele meu, 
dar îl scot uneori la plimbare. 
eu nu ştiu unde mă vor duce 
aceste lucruri care nu-mi aparţin, 
dar nu mă tem, fiindcă 
creierul meu e la locul lui şi 
creierul meu îmi spune că 
totul este în regulă. 
continui să funcţionez 
ca şi până acum.
totul este în regulă.

*

trebuie să mă gândesc bine 
dacă are sau nu rost 
să-mi storc viaţa-n cerneală. 
ieri mergeam cu dumitru 
şi cu ion pe o stradă. 
ion a exclamat într-un moment
că miroase-a cadavre. 
la intersecţie am văzut 
cum doi oameni ticseau 
un trup neînsufleţit 
într-o ambulanţă
şi l-am întrebat pe dumitru 
dacă e o morgă aici, 
iar el a spus pe un ton 
foarte simplu: nu, e o 
tipografie.

Niciun comentariu: