Dar chiar si domnul Ghecev a fost candva un trup mic de prunc
ce se zbatea in uterul si intre peretii vaginului mamei sale,
careia ii atinsese o singura data labiile cu gura,
acesta fiind inceputul tuturor lucrurilor ce aveau
sa-i defineasca viata. Un strigat, care era semn de sanatate.
Taierea firului ombilical. Desprinderea, si de aici inima lui
singura care batea pentru dansul, neconectata direct
cu o inima mai mare si mai suferinda. Inocenta si lacul inghetat al
materiei cenusii in coarnele anterioare ale maduvei.
Si pielea lui a mirosit a pudra de talc. Si el a cazut pe asfalt,
a mers prima data cu bicicleta, cautand imbratisarea mamei.
Si-n sufletul lui, inervat de parasimpatic, au inflorit trandafirii,
cand s-a-ndragostit prima data.
Si el a suferit, cand EA nu a avut ochi sa il vada.
Si el a alergat 14 km ca sa nu simta celalalt fel de durere.
Domnul Ghecev a trecut ca o luntre lipsita de vasle prin toate.
In mijlocul furtunii, a inghitit cateva guri severe de apa,
apoi s-a smuls la suprafata, luand o gura de aer
ca o gura de viata renascentista. A inchis ochii.
A respirat adanc, luand-o mereu de la capat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu