Am inima mai fragilă decât fonta

Trezește-mă la mijlocul nopții și întreabă-mă ce metale sau aliaje rezistă la apa mării, pentru că vrei să îți faci o fabrică industrială subacvatică, și eu o să-ți zic că Nichelul aliat cu Fierul ar merge bine, dar și Nichelul simplu, dar și zirconiul, și Titanul. Întreabă-mă ce metale sau aliaje rezistă la alcali, dar la acizi? Ce suportă și ce nu suportă acidul sulfuric? Din ce e constituită rugina? Care e diferența dintre rugină și pelicula de coroziune? Din ce e făcut emailul? Compușii de siliciu și produsele pe bază de siliciu sunt sau nu sunt unul și același lucru? Întreabă-mă câte feluri de cărămizi există, iar eu o să-ți spun și din ce sunt constituite și în ce proporții. Întreabă-mă dacă am inima făcută din Tantal, iar eu îți voi spune că e mai fragilă decât fonta. Întreabă-mă dacă pereții venelor și arterelor mele sunt făcute din argilă și caolin, și îți voi spune, că deși au o plasticitate asemănătoare, tensiunea și pulsațiile pe care le simt, sub cuvintele tale, mă fac să cred că au duritatea porțelanului. Întreabă-mă dacă părul meu e o gresie impurificată cu fier și îți voi spune că nu, e doar cafeniu, pentru că am glandele seboreice umplute cu tinerețea anilor mei, cu impulsivitatea anilor mei, cu inconștiența și imprudența anilor mei, că părul meu se află încă în faza lui anagenă și că niciodată nu a fost traversat de borax, feldspat și cuarțul care constituie gresia. Întreabă-mă dacă sunt la fel de neductilă ca și cărămida bazică refractară, și îți voi spune că am toate celulele făcute din aliaj cunial, că orice emoție mă traversează din creștetul capului până în vârful picioarelor și înapoi, pe pante de cortizon și adrenalină, ca în cazul coroziunii galvanice, în prezența unui anod, a unui catod și a electroliților. Întreabă-mă de ce vorbesc în cuvinte atât de pretențioase și tehnice. Îți voi spune că am devenit o capodoperă a industriei farmaceutice, că tu m-ai transformat într-o capodoperă, că n-am putut adormi o clipă, că încă din prima zi am avut cearcănele învinețite de oboseală, ca să privesc tăcut luminile care se mișcau înficoșător pe peretele stâng al camerei, de fiecare dată când o mașină traversa bulevardul, înecându-mă în coeficientul de dilatație al cuarțului, ținându-mă de mână cu moliciunea și ductilitatea staniului, cel care folosește ca aliaj antifricțiunea la producerea lamelor sinucigașilor în serie, suportând adâncimea coroziunii în plăgi, în dreptul atriului stâng, în dreptul arterei mele pulmonare, înăuntrul eritrocitelor mele neoxigenate înmuiate în aliaj topit de Plumb cu Zinc, cel care formează un eutectic, cel care are temperatura mai mică decât el însuși poate suporta. Sună-mă la miezul nopții, și întreabă-mă în care metal îmi doresc să mă scufunzi prin difuziune peste 7 zile, peste 6 zile, peste 5 zile, peste 4 zile, peste 2 zile, mâine, acum, ieri, alaltăieri, 5 ani în urmă, câteva decenii în urmă. Sună-mă și întreabă-mă la miezul nopții. Oricum nu dorm. Îți aparțin.