„Pentru un om care vrea să vadă, nu există spectacol mai frumos decât cel al inteligenţei în luptă cu o realitate care o depăşeşte. Spectacolul orgoliului uman este inegalabil. Toate încercările de a-l deprecia rămân zadarnice. Această disciplină pe care spiritul şi-o dictează sie însuşi, această voinţă pe care singur şi-a făurit-o, această confruntare are în ea ceva puternic şi ciudat. A sărăci o realitate a cărei inumanitate face măreţia omului înseamnă a-l sărăci şi pe acesta, înţeleg atunci de ce doctrinele care-mi explică totul, în acelaşi timp mă slăbesc. Ele mă descarcă de povara propriei mele vieţi, pe care totuşi trebuie s-o port singur. Ajuns la această cotitură, nu pot concepe ca o metafizică sceptică să se alieze cu o morală a renunţării.

    Conştiinţa şi revolta sunt refuzuri contrare renunţării. Dimpotrivă, le însufleţeşte tot ce-i ireductibil şi pasionat într-o inimă omenească.”

Albert Camus, Mitul lui Sisif