marți, 30 august 2011

paşi

tip top tap
eu şi tu
liniştea strânsă în braţe
orizonturi zvârcolindu-se-n minte
cu tot cu nori
cu tot cu soare
cu tot cu razele ce dezbracă
străzile de trotuare
de pietricele
de cenuşiu

tip top tap
copiii ies la joacă
o caută pe izabela
când izabela saltă în două labe
pe undeva
şi se bucură
că atâtea mâini
îi mângâie blana neagră
strălucitoare
ca unele geamuri
ce-au stat prea mult închise
case nelocuite
ultimele zile de vară

tip top tap
tip
top
tap
tip top

e ritmul mersului tău
lângă mersul meu
care nu ştie-ncotro duce
şi nici cât de departe

Niciun comentariu: