”- Deci nu crezi în adevăr.
- Cred că adevărurile sunt bune în matematică, în chimie, în filozofie. Dar nu în viaţă. În viaţă sunt mai importante iluziile, închipuirea, speranţa. Şi apoi, ştim oare ce e adevărul? Dacă eu afirm că bucata aia de geam e albastră, spun un adevăr. Dar e un adevăr parţial şi, deci, un fel de minciună. Căci bucata aia de geam nu e singură, face parte dintr-o casă, dintr-un peisaj, dintr-un oraş. E înconjurată de griul peretelui ăluia de beton, de albastrul deschis al cerului, de norii aceia prelungi şi de infinit de alte lucruri. Şi dacă nu spun totul, dar absolut totul, mint. Dar e imposibil să spui totul, nici măcar în cazul geamului, un simplu fragment din realitatea materială, din simpla realitate materială. Realitatea este infinită şi mai ales infinit de nuanţată, şi dacă uit fie şi numai una dintre nuanţe sunt un minciunos. Închipuie-ţi atunci ce înseamnă realitatea fiinţelor omeneşti, cu complicaţiile, întortochelile şi contradicţiile lor şi, pe deasupra, şi schimbătoare. Deoarece se schimbă cu fiece clipă care trece şi nu mai sintem la fel cu ceea ce am fost cu câteva clipe mai înainte. Oare suntem întotdeauna aceeaşi persoană? Avem oare mereu aceleaşi sentimente? Poţi iubi un om şi, deodată să nu-l mai stimezi, ba chiar să-l urăşti. Şi dacă îi spunem că nu-l mai preţuim, facem o greşeală, căci, chiar dacă faptul e un adevăr, e un adevăr momentan, care nu va mai fi un adevăr peste o oră sau ziua următoare, sau în alte împrejurări. În schimb, fiinţa căreia îi destăinuim sentimentul nostru va crede că acesta este adevărul, o dată pentru totdeauna. Şi se va cufunda în disperare.”

 Ernesto Sabato, Despre eroi şi morminte