"Ma gandesc la acele nopti la sfarsitul carora eram scos dintr-un somn profund si ma desteptam ca si cand as fi fost inchis intr-o nuca."

"In loc ca atunci sa plece degraba, fie si in aceasta ultima directie, caci numai fuga il putea mentine pe lume, in loc sa faca asta, el s-a intins pe jos, asa cum se culca uneori, iarna, copiii in zapada, ca sa inghete."

Kafka, Jurnal

Fața și Reversul de Camus

   "Un om contemplă lumea şi celălalt îşi sapă groapa; cum să-i separi? Oamenii şi absurditatea lor? Dar iată surâsul cerului. Lumina creşte şi în curând va fi vară. Și iată ochii şi glasul celor pe care trebuie să-i iubim. Sunt legat de lume prin toate gesturile mele, de oameni prin toată mila şi recunoştinţa mea. Între această faţă şi acest revers al lumii nu vreau să aleg, nu-mi place să aleg. Oamenii nu te vor lucid şi ironic. Spun: „înseamnă că nu eşti bun”. Nu văd legătura. Desigur, dacă-l aud pe unul spunând că e imoralist, înţeleg că simte nevoia să-şi făurească propria lui morală; dacă un altul afirmă că dispreţuieşte inteligenţa, ghicesc că nu-şi poate suporta îndoielile. Dar asta pentru că nu-mi place când se trişează. Curajul cel mare rămâne acela de a privi cu ochii larg deschişi atât lumina cât şi moartea. Cum să arăt drumul care leagă această mistuitoare dragoste de viaţă de această tainică disperare? Dacă ascult glasul ironiei, cuibărită în adâncul lucrurilor, ea mi se dezvăluie treptat. Clipind din ochii mici şi limpezi, îmi spune: „Trăieşte ca şi cum.” Căci, în ciuda multor căutări, asta-i toată ştiinţa mea.

    La urma urmei, nu sunt sigur că am dreptate. Dar nu asta-i important, dacă mă gândesc la povestea acelei femei. Trăgea să moară, şi fata ei o îmbrăca pentru mormânt în timp ce mai era încă vie. Se pare, într-adevăr, că treaba se face mai lesne când membrele nu sunt ţepene. Dar e ciudat totuşi cât de grăbiţi sunt oamenii printre care trăim."

Albert Camus, Fața și Reversul

   ”Dar în adâncul ființei mele stăruia amețeala pe care o încearcă cei ce-au privit prea multă vreme într-o prăpastie fără fund.”

Albert Camus, Fața și reversul

   ”În ziua când se va stabili un echilibru între ceea ce sunt şi ceea ce spun, în acea zi deci, poate, şi abia dacă îndrăznesc să scriu aceste cuvinte, voi putea construi opera la care visez...

    În visul care este viaţa, iată-l pe omul ce-şi găseşte adevărurile şi apoi le pierde, pe pământul morţii, pentru a se întoarce, printre războaie, strigăte, prin nebunia dreptăţii şi a iubirii, prin durere, în sfârşit, către acea patrie liniştită unde moartea însăşi este o tăcere fericită. Iată încă. Da, nimic nu mă împiedică să visez, în chiar ceasul exilului, de vreme ce măcar ştiu asta, şi o ştiu bine: opera unui om nu-i nimic altceva decât acest mers îndelung ce vrea să regăsească pe căile ocolite ale artei cele două sau trei imagini simple şi nobile asupra cărora inima s-a deschis prima oară. Iată de ce, poate, după douăzeci de ani de muncă şi de creaţie, trăiesc în continuare cu ideea că nici măcar nu mi-am început opera.”

Albert Camus, Fața și reversul

”Nu poți iubi viața fără să fii deznădăjduit în fața vieții.”

  Albert Camus

iulie, 2017, Norvegia

"Nefericirea constituie urzeala a tot ce respira; dar modalitatile sale au evoluat; ele au alcatuit aceasta succesiune de aparente ireductibile, care il fac pe fiecare sa creada ca el e primul care sufera astfel. Orgoliul acestei unicitati il indeamna sa-si iubeasca raul si sa-l indure. Intr-o lume de suferinte, fiecare dintre ele este solipsista in raport cu toate celelalte. Originalitatea nefericirii este datorata calitatii verbale care o izoleaza in totalitatea cuvintelor si a senzatiilor..."

Emil Cioran, Tratat de descompunere

"Timpul insusi nu curge decat pentru ca dorintele noastre zamislesc acest univers decorativ pe care l-ar despuia pina si o farima de luciditate."

Emil Cioran, Tratat de descompunere

"Intotdeauna iti ramane macar un lucru drag pe lumea asta, de care nu vrei sa te desparti. Chiar si o pisica ori un caine. Sau fotoliul pe care iti intinzi picioarele seara de seara. Felul in care arata gradina atunci cand ploua. Sau lumina asfintitului privit printr-o fereastra."

Amos Oz, Scene de viata campestra

"Kovi a inceput sa vorbeasca despre roman cu inflacarare, iar vocea ii era tunatoare si incordata, ca si cum ar fi fost expresia sentimentelor lui. A vorbit o gramada despre Doamna Dalloway si despre alte carti si despre faptul ca viata are rost numai daca e dedicata unei idei sau unui sentiment in jurul caruia sa graviteze. Fara aceasta idee sau fara acest sentiment, viata este goala si lipsita de culoare si nu are nici un rost s-o traiesti."

Scene de viata campestra, Amos Oz

picăturile de ploaie
se desprindeau din cer
și curățau pământul
asemenea
unei
rugăciuni

”Toți avem dreptul la nefericire!”

Florin Otrocol

   ”Sinuciderea carierei nu sună chiar așa de rău, atunci când alternativa este sinuciderea prin carieră.”

Miss Sloane movie, 2016

”A fi liber înseamnă a te înfrâna.”

Dumitru Crudu

Mitul lui Sisif de Albert Camus

   "Există astfel zei de lumină și idoli de noroi. Dar noi trebuie să aflăm calea de mijloc ce duce către chipurile omului.”

Albert Camus, Mitul lui Sisif

”A crea înseamnă a trăi de două ori.”

Albert Camus, Mitul lui Sisif

”Numai în romane oamenii îşi schimbă condiţia sau devin mai buni.”
Albert Camus, Mitul lui Sisif

    ”Faust cerea bogăţiile acestei lumi: nu ştia, nefericitul, că e deajuns să întindă mâna ca să le aibă. A nu şti să-ţi bucuri inima înseamnă a o fi şi vândut.”

Albert Camus, Mitul lui Sisif

   „Apare limpede că principalul lucru în cer şi pe pământ este a te supune, vreme îndelungată şi în aceeaşi direcţie: cu timpul rezultă de aici ceva pentru care merită să trăieşti pe acest pământ, ca, de pildă, virtutea, arta, muzica, dansul, raţiunea, spiritul, ceva care transfigurează, ceva rafinat, nebunesc sau divin”

           

Nietzsche

Priorităţi

Ţi-am zis să-mi păstrezi ciuma camusiană,
te-am rugat să păstrezi ceva pentru bolile mele
şi să îmi arăţi puterile tale supranaturale.
Exact atunci a început să plouă.
O tăietură de cuţit în palmă,
precum un tremur stângaci de ţigară
pe pielea catifelată
şi aerul a prins un miros de sânge
cu ploaie,
cu soare placid.

M-am desprins din rama uşii
ca să o opresc, să te opresc, să nu dispari
ca o pânză albă umflată
pe masa lucioasă pe care îţi plimbai degetele.

Din volumul de versuri "Cântece de la șase”, Editura Gunivas, Chișinău, 2011

   „Pentru un om care vrea să vadă, nu există spectacol mai frumos decât cel al inteligenţei în luptă cu o realitate care o depăşeşte. Spectacolul orgoliului uman este inegalabil. Toate încercările de a-l deprecia rămân zadarnice. Această disciplină pe care spiritul şi-o dictează sie însuşi, această voinţă pe care singur şi-a făurit-o, această confruntare are în ea ceva puternic şi ciudat. A sărăci o realitate a cărei inumanitate face măreţia omului înseamnă a-l sărăci şi pe acesta, înţeleg atunci de ce doctrinele care-mi explică totul, în acelaşi timp mă slăbesc. Ele mă descarcă de povara propriei mele vieţi, pe care totuşi trebuie s-o port singur. Ajuns la această cotitură, nu pot concepe ca o metafizică sceptică să se alieze cu o morală a renunţării.

    Conştiinţa şi revolta sunt refuzuri contrare renunţării. Dimpotrivă, le însufleţeşte tot ce-i ireductibil şi pasionat într-o inimă omenească.”

Albert Camus, Mitul lui Sisif

   ”Cuvintele lui Socrate: „Cunoaşte-te pe tine însuţi” au tot atâta valoare cât şi acel „fii virtuos” rostit în confesionalele noastre. Amândouă dezvăluie o nostalgie şi în acelaşi timp o ignoranţă. Sunt jocuri sterile pe marginea unor mari probleme. Nu sunt legitime decât exact în măsura în care sunt aproximative.

   Iată şi aceşti copaci, a căror scoarţă aspră o cunosc, şi această apă al cărei gust îl simt. Mireasma de iarbă şi de stele, noaptea, acele seri când inima îşi află pacea – cum aş putea nega lumea aceasta, a cărei putere şi tărie o simt? Totuşi, toată ştiinţa acestui pământ nu-mi aduce nimic care să-mi poată da certitudinea că această lume îmi aparţine. Mi-o descrieţi şi mă învăţaţi s-o clasific. Îi enumeraţi legile şi, în setea mea de a şti, consimt că ele sunt adevărate. Îi demontaţi mecanis-mul şi speranţa mea creşte. În cele din urmă, îmi arătaţi că acest univers prestigios şi multicolor se reduce la atom şi că atomul însuşi se reduce la electron. Până aici totul e bine şi aştept să continuaţi. Dar atunci îmi vorbiţi despre un invizibil sistem planetar în care electronii gravitează în jurul unui nucleu. Îmi explicaţi această lume printr-o imagine. Înţeleg atunci că aţi ajuns la poezie: nu o voi cunoaşte niciodată. Nici n-am avut timpul să mă indignez că v-aţi şi schimbat teoria. Astfel, ştiinţa de la care trebuia să aflu totul sfârşeşte în ipoteză, luciditatea eşuează în metaforă, incertitudinea se preschimbă în operă de artă. La ce mi-au folosit atâtea strădanii? Linia blândă a acestor coline şi mâna serii pe această inimă zbuciumată mă învaţă mult mai mult. M-am întors acolo de unde plecasem. Înţeleg că, dacă pot prin ştiinţă să cuprind fenomenele şi să le enumăr, asta nu înseamnă că pot să înţeleg lumea. Chiar dacă-i voi fi urmărit cu degetul întregul relief, tot nu voi şti mai mult despre ea. Iar voi îmi daţi să aleg între o descriere sigură, dar care nu mă învaţă nimic, şi nişte ipoteze care pretind că mă învaţă adevărul, dar care nu sunt sigure. Străin de mine însumi şi de această lume, înarmat doar cu o gândire care se neagă pe sine de îndată ce se afirmă, ce nume poartă această condiţie a mea, în care nu-mi pot afla pacea decât refuzând să ştiu şi să trăiesc, în care setea de a cuceri se izbeşte de ziduri care-i sfidează asaltul? A vrea înseamnă a isca paradoxuri. Totul este astfel ordonat încât să poată lua naştere acea pace otrăvită pe care o dă nepăsarea, somnul inimii sau renunţările mortale.
    Şi inteligenţa îmi spune, aşadar, în felul său că lumea aceasta e absurdă. Zadarnic pretinde contrariul ei, adică raţiunea oarbă, că totul este limpede. Aşteptam dovezi şi doream să aibă dreptate; dar în ciuda atâtor secole pline de pretenţii şi atâtor oameni elocvenţi şi dornici de a convinge, ştiu că totul e fals. Pe acest plan, cel puţin, nu există fericire dacă nu pot şti. Un om onest nu poate decât să râdă de raţiunea universală, practică sau morală, de determinism, de toate acele categorii care explică totul.”

Albert Camus, Mitul lui Sisif

”Propria-mi inimă va rămâne totdeauna pentru mine de nedefinit.”

Albert Camus, Mitul lui Sisif