miercuri, 25 septembrie 2013
marți, 24 septembrie 2013
duminică, 22 septembrie 2013
Şi Dickens a fost un mare iubitor
Ieri ma uitam la filmul I
am Sam si intr-un moment dat Dakota citea din Marele sperante a lui
Dickens. Mi-am dat seama pentru ca a spus numele personajului principal, Pip,
si atunci m-am simtit nasol, pentru ca eu citesc cartea asta de aproape o luna
si inca n-am terminat-o, iar fetita din film are doar 7 ani, adica eu citesc de
o luna o carte pentru copii. Ceea ce mi-a placut a fost totusi coincidenta.
Ador coincidentele.
Ceva frumos din Marile sperante a lui Dickens, pag 238:
-
Până într-o săptămână ai să mă înlături din
gândurile tale.
-
Să te înlătur din gândurile mele! Dar faci parte
din viaţa mea, din fiinţa mea. De când am venit aici pentru întâia oară, eu
băiatul grosolan a cărui inimă ai rănit-o din prima clipă, te-am găsit în fiecare rând pe care l-am citit. Te-am
descoperit în fiecare privelişte pe care am văzut-o de atunci: în fluviu, în
pânzele corăbiilor, în mlaştini, în nori, în lumină, în întuneric, în foşnetul
vântului, în păduri, în apa mării şi pe străzi. Ai fost întruchiparea tuturor
gândurilor gingaşe pe care mintea mea le-a cunoscut. Pietrele din care sunt
clădite cele mai solide case din Londra nu sunt mai adevărate, mai cu neputinţă
de strămutat cu mâinile tale decât a fost şi va fi prezenţa ta în mine şi
înrâurirea ta asupra mea, acum şi întotdeuna. Estella, nu mai poţi schimba
nimic; vei rămâne, până la sfârşitul vieţii mele, o parte din firea mea, o
parte din puţinul care e bun în mine şi o parte din ceea ce e rău în fiinţa
mea. Dar, acum, în pragul despărţirii, nu leg fiinţa ta decât de ceea ce este
bun în mine şi credinţa mea te va socoti mereu aşa, căci, oricât de ascuţită ar
fi durerea mea acum, cred că mi-ai făcut mai mult bine decât rău. Dumnezeu să
te binecuvânteze, Dumnezeu să te ierte!
N-aş putea să spun ce năvală de durere a
smuls aceste cuvinte fără şir din sufletul meu. Rapsodia aceasta gâlgâia în
mine ca sângele care ţâşneşte dintr-o rană ascunsă şi a izbucnit afară ca un
şuvoi. Am mai zăbovit câteva clipe cu mâna ei la buzele mele şi apoi am plecat.
sâmbătă, 21 septembrie 2013
libertatea mi-e
cugetul
împăienjenit cu
uitare
paşesc cu suflet
curat
ţărmul e un alt
început
in spuma valurilor
marea se revarsa
dispare
am pierdut sirul
atator drumuri
cu chipuri aidoma
ţie
pe lângă care treci indiferent
şi-atâtor drumuri
cu chipuri
aidoma mie ce se
pierd
înainte de a fi reîntoarcere
monotonie albă
sau neagră
ce-şi caută
durerea de zâmbet
în frustările anotimpurilor
vineri, 20 septembrie 2013
()
visele neştiute
trăite în noaptea trecută
se scurgeau prin
mâinile lumii
nu o să greşesc
de voi alege drumul cel mai lung
paşii mei au
nevoie de iluziile mele
tei
îmi lipesc tâmpla
de dimineaţa ta
de teii crescuţi
în tine
mirosul lor
suspendat deasupra
îl aduc la mine-n
plămâni
noaptea mi-e cel
mai limpede din ce parte
sufletul vrea liniştea să mi-o apropie
iar eu nu fac
nimic, totul vine de la sine
ca o simfonie
care apare brusc de niciunde,
ca o veveriţă
zburdalnică-n parc,
ca trezirea de
pretutindeni când soarele
îmi povesteşte despre viaţa de dinaintea naşterii mele
Pe banca noastra au cazut frunze
O să spui că prea tare pasul grăbesc în obsesii obscure,
dar eu deja nu mai descos, nu mai cer de mâncare, nu înghit
lacrimi, nu scot gloanţe din inimi.
Sunt momente când ajungi la capătul podului, te aşezi pe o
piatră scoasă
din temelie. Nimic nu mai seamănă cu ce se vedea înainte de
pe malul tău
şi te acoperi cu liniştea pustie fără să mai aştepţi
atingerea adevărului, cerul, pare-se, lipsit de îngeri,
prăbuşirea scursă sub tălpi.
Golul imperfect colţuros te umple până la gât.
Îl scuturi în stern, îi spui noapte bună, te-ndrepţi cu paşi
succesivi pe marginea podului.
În apa îndepărtată îţi tremură umbra cât vântul
şi cât mi-e atât de dor de toate cele neîntâmplate şi de
această noapte
în care nevinovăţia şi-a trăit ultimile clipe pe eşafodul
speranţei
ca un condamnat pentru puterea de a vedea cu o zi mai
înainte
filmul propriei vieţi.
Ce naiva eram cand credeam ca e simplu sa evadezi
dintr-o stare in alta, ca plansul il poti inhiba cu
luciditate.
La mine in piept nu stau garile-n asteptarea oricui.
Amintirile zac pe câmpul de luptă improvizat la repezeală în
parcul sărutărilor noastre.
Noul nu poate fi bun decat daca esti si tu prin preajma.
joi, 19 septembrie 2013
gălăgia din creier
când şi
sfârşitu-i o rană în care
zborul se întrerupe
aş vrea, mergând,
să dau de un zid
pe care să scrie "va fi bine"
da da ştiu aici
nu se moare
da da ştiu da te
rog nu îmi repeta
nu îmi spune nu se moare încă aici
fagul din faţa blocului tău
are frunze sfrijite
şi nu este întamplător
el încă nu a murit doar
şi-a lăsat
amintirile pe asfalt
eu îmi port
amintirile după mine
şi-n creierul meu
este gălăgie
foarte multă gălăgie
nu ai ştiut tu nu
ai ştiut deloc
că mâinile tale mă obsedează
iar de acum mâinile mâinile tale
mă vor obseda încă şi mai mult mult
mult infinit de mai mult mâinile
mâinile tale sunt desăvârşirea
acestei lumi
stinse eu nu ştiu nimic
despre
desăvârşire dar ţi-am simţit
în palmele mele
mâinile tale
şi atunci am atins-o
şi îmi era
teribil de fricămiercuri, 18 septembrie 2013
Alaturi de mine
Simti cum apas nu
nu am virgule
simti simti cum
apas
acestea sunt cuvintele care curg
tu stii cum curg
dar ce pot spune eu
despre cuvinte cand
cuvintele
curg aşa cum
curge apa turnată
din nişte pumni mai mari în nişte pumni mai
mici.
Calea m-ajuta
sunt ajutata de cale respirul
respirul mi-l simti am ajuns.
marți, 17 septembrie 2013
Static
Citesc, îmi
aştept somnul, privesc cerul,
Îmi sprijin
spatele de o spetează
Mă uit la paharul
de apă
Îmi simt
temperatura şi presiunea propriulu-mi corp
Dimineaţa-n
grădină văd florile
Peste care curge
apă
[Florile peste
care curge apă
Sunt dimineaţa
devreme
Zâmbetul tău]
Când intru în
Nistru, verdele mă înconjoară
Nu mă grăbesc şi
totul se transformă în ceva plăcut
Şi palpabil
Ca mâinile taleNici toamna aceasta nu se va sfârşi vreodată
Lucrurile se
întâmplă cu o regularitate neînspăimântîtoare.
Aura lor e uneori
tragico-comică şi absurdă
Inspir, este
toamnă, inspir şi rezist
Timpul e
uscăciunea frunzei tocmai căzute
Nu contează dacă
este sau nu sfărâmată
Paşii obosesc
după prea multe-ncercări
Paşii stau maldăr
în urmă, se-mbrăţişează.
joi, 12 septembrie 2013
venin
nişte buze îşi arogă dreptul unui sărut
noaptea din jurul lunii
o-njumătăţire îţi lasă şi ţie
dezbrăcat întunecimii jumătate de suflet
gestul cel dintâi îi strânge în braţe
pe cel de pe urmă
ca o gură de şarpe care înghite
o altă gură de şarpe
şi nu-i simte veninul
noaptea din jurul lunii
o-njumătăţire îţi lasă şi ţie
dezbrăcat întunecimii jumătate de suflet
gestul cel dintâi îi strânge în braţe
pe cel de pe urmă
ca o gură de şarpe care înghite
o altă gură de şarpe
şi nu-i simte veninul
miercuri, 11 septembrie 2013
valuri
Eu sunt valuri. Stările
şi gândurile care mă posedă sunt valuri. Ceea ce pot eu să posed este doar
aerul: eu şi rolul plămînilor mei. Ceea ce aud nu este muzică. Ceea ce aud eu
este zgomotul de maşini de după geam şi uşa care se închide-n tăcere, -n
tristeţe, în izolare, în fugă. Încerc să înţeleg cum variază pH-ul funcţie de
temperatură, funcţie de concentraţia sării, funcţie de hidroliză, funct ie de
tăria acizilor şi a bazelor şi asta nu înseamnă nimic şi cu precădere nu o să
însemne nimic peste câteva sute de ani, când nici eu, nici toti cei cu care ne
cunoaştem nu o să fim decât nişte fotografii despre care nimeni nu va avea
amintiri concrete.
duminică, 8 septembrie 2013
Scenariul 1
Maşinile claxonează.
Băiatul în costum alb cu un buchet de trandafiri albi traversează zebra pe roşu
cu atenţie, să nu cumva să îl calce cineva. Aproximativ 60 de oameni aşteaptă
să traverseze de o parte şi de alta a zebrei, aflându-se cu toţii în secunda 48
de aşteptare. Băiatul păşeşte uşor printre maşini, parcă cerându-şi scuze. „Mă aşteaptă”,
şopteşte. În secunda 33 un şofer din rândul a doilea de maşini iese şi îl
împuşcă în umăr pe băiatul care traversează strada. Buchetul cade şi băiatul la
fel. Maşinile se opresc şi nu mai claxonează. Toţi pietonii aleargă înspre
şoferul criminal, îmbulzindu-l cu întrebări: „sunteţi bine?”, „sigur nu
ameţiţi?”, „vă este ridicată tensiunea?”, „vreţi să beţi nişte apă?”, „să
chemăm o ambulanţă pentru dumneavoastră?”. Băiatul cu trandafiri sângerează
singur în mijlocul străzii.
miercuri, 4 septembrie 2013
Fum
Plângem, zguduindu-ne umerii în dosul scării,
în întunericul de acolo de unde
nicio privire nu se apleacă să vadă
şi nicio voce nu îşi coboară timbrul.
Mergem singuri pe străzi. Nu avem mâini.
Părul des acoperă ochii.
Felinarele gâfâie în urmă.
Distanţa devine fum.
Fumul ne apropie lent.
Nu avem feţe şi nici atingeri.
Nu aşa o să se termine filmul.
Nevăzutul
Am adormit cu fereastra deschisă.
Ai zice că-i toamnă pe bune,
dar nu este/ şi nici nu va fi vreodată toamnă.
Uneori stau cu ochii închişi.
Meditez asupra faptului dacă m-aş fi născut oarbă.
Mă întreb, cum aş fi aflat atunci
ce culoare are sufletul tău,
că sufletul tău are culoarea cuarţului roz.
De afară se aude cum plouă.
La încheietura mâinii stângi, acelaşi nod.
Îl leg încă o dată, îl strâng/ întind de aţe
O zi, multe zile
Ţii pe
pervaz un ghiveci cu pământ, doar pământ, fără flori.
Stai ore în şir în
cafenele şi muştele bâzâie: când mai tare, când mai încet.
-
Mai spune ceva!, ţi se zice, Ce, eşti mort?, dar
tu taci
şi tăcerea îţi este străpunsă cu lănci mici în care
după-amiezile îşi ţin ochii strânşi.
Îţi târăşti corpul prin ploaie şi picăturile se lipesc de
asfalt, de părul, de umerii tăi, iar dacă întinzi palmele, picăturile se lipesc
şi de palmele tale, dar nimeni nu te confundă cu ploaia.
Ai nume, prenume, câteva coduri doar ale tale în buletin
şi dreptul să-ţi porţi tăcerea dintr-o închidere în alta, oricât.
Locuieşti într-o cameră în care fereastra îţi e astupată cu
o ţesătură verde de bumbac.
Nu ai putut să suporţi niciodată prea multă lumină
într-o zi de toamnă scoţi ţesătura şi descoperi că blocurile
de vis-a-vis
au şi ele ferestre în care oamenii trăiesc, aprind, sting lumini
şi eşti sincer uimit de existenţa din spatele acelor
ferestre, existenţă
pe care, până acum, o ascundea o bucată de ţesătură de
bumbac.
Din toate părţile ţâşnesc evenimente care te cheamă să
participi.
Ţi-e greaţă de ele şi de reluarea instinctivă a lucrurilor
care te exhibă
în formule hip-hop în care nu te recunoşti nicidecum,
iar visele care cândva ţi se păreau atât de frumoase, sunt
croite din ce în ce mai urât.
Dimineaţa tighelul îţi iese în faţă.
Te duci zăpăcit la bucătărie să pui ceainicul la fiert. În
apă pluteşte
găseşti atât de mult calcar, încât îţi pipăi ficatul
înghiţind în sec.
Traversezi cu ochii închişi zebra fără de semafor, cotitura
pe unde toate maşinile chişinăului ies setoase de viteză şi moarte
din ambuteiaj. În locul acela încă nu a fost desenat un
cadavru, doar umbra
unui semafor ce nu a existat niciodată.Li_ni_a
Un om apare.
Un felinar se stinge.
Sacoşele grele mă taie în palme.
Vreau să fim linia aceea
care simte toată greutatea deodată,
să ne desfacem orizontul
cu zborul.
cu zborul.
O vie uscată se înghesuia în gulerul unui gard
Câmpiile erau nişte case
Câmpiile aveau ca acoperişuri
alte câmpii, mai apropiate de orizont,
tremurau.
Îţi aşezai mâna în palma mea.
Scârţâitul de frunze
ne acoperea râsul. Braţele tale se întindeau
în jurul părului meu. Aveai
o grădină înflorită lângă inimă.
Amfibii
La mine nu se întâmplă nimic:
când o balenă îşi arată colţii
şi nu îi simt cu adevărat foamea
sau când albinele îşi dau trântorii afară.
Undeva amfibiile scot sunete,
fiindcă au coarde vocale.
Broscuţele stau nemişcate şi
când te apropii de ele, sar,
dacă te arunci să le prinzi.
Am decis să nu mai consum zahăr
şi să mă fac un fel de chimist.
Mă uit fără vreun rost la cât de monoton
felinarele luminează asfaltul.
când o balenă îşi arată colţii
şi nu îi simt cu adevărat foamea
sau când albinele îşi dau trântorii afară.
Undeva amfibiile scot sunete,
fiindcă au coarde vocale.
Broscuţele stau nemişcate şi
când te apropii de ele, sar,
dacă te arunci să le prinzi.
Am decis să nu mai consum zahăr
şi să mă fac un fel de chimist.
Mă uit fără vreun rost la cât de monoton
felinarele luminează asfaltul.
Toamna scorpie blândă
Mult prea precisă şi prea vulnerabilă
cu obscenitatea ei nudă, inundă
marea c-o logica neagră şi pură.
Plâns, plânsul şi melancolia-i mânjită cu plasmă.
Bucăţi rupte din timp.
Azi spun: o rup.
Spun:
azi o rup cu totul.
Spun:
azi o rup definitiv.
A dracului să fiu dacă nu o rup. O rup, spun.
Plâns, plânsul, plân_sul şi melancolia-i mânjită
cu franjuri din pielea pe care o smulgi
ca să-ţi vezi, uimit, sângele,
când celălalt stă grav în fotoliu.
citeşte că pe atunci, ca şi acum,
este prins în stadiul unu
cu arma blocată, deşi încă gloanţe mai are.
Războiul era sfârşit poate că înainte să-nceapă.
cu obscenitatea ei nudă, inundă
marea c-o logica neagră şi pură.
Plâns, plânsul şi melancolia-i mânjită cu plasmă.
Bucăţi rupte din timp.
Azi spun: o rup.
Spun:
azi o rup cu totul.
Spun:
azi o rup definitiv.
A dracului să fiu dacă nu o rup. O rup, spun.
Plâns, plânsul, plân_sul şi melancolia-i mânjită
cu franjuri din pielea pe care o smulgi
ca să-ţi vezi, uimit, sângele,
când celălalt stă grav în fotoliu.
citeşte că pe atunci, ca şi acum,
este prins în stadiul unu
cu arma blocată, deşi încă gloanţe mai are.
Războiul era sfârşit poate că înainte să-nceapă.
Cârpele negre-ale nopţii
Blocurile
Chişinăului îşi fac ţăndări miile de ferestre aprinse
Cerul dezlănţuie
fulgere pornite din secole-nvinse
De azi
înserarea-ncarnată-ntr-un trofozoid ce străpunge
Pielea zilei
trecute, o trage în boală, să nu mai alunge
Noaptea care
clipeşte insomniacă în cîteva felinare
Melodiile toate
îşi bandajează de răni notele muzicale
Orizontul se face
ghem sub un munte şi se trage la loc
Vîrfu-i îşi
topeşte gheaţa-ntr-o scoică şi-o transformă în foc
Focul vibrează
încet pe lungimi diferite de valuri
Strîng creionul
în mîini, îmi inhib scurtele mele elanuri
De-a te avea
aievea cum pare să am acest avînt, vînt, cînt
Plăpînd, iubind,
alinînd într-un întuneric care întunecînd
Raţiunea, inima o
răscoleşte fir după fir
Din aşteptare
oarbă în ghimpe de trandafir
Luna se rupe, o
vezi cum îşi pierde de tot jumătatea
De dor pentru
tine stau singură la o masă, notez nişte rînduri în cartea
În care n-apuci
s-observi cum complementul se activează-n cascadă
Leucotriene şi
prostaglandine mă-mbulzesc într-o ladă
De dor şi durere
şi emoţia-cestei scrisori împinse în plic
Alături stă
cineva în tăcere şi crede că nu se întîmplă nimic.
luni, 2 septembrie 2013
Alizee
E un val care vine de la un capăt
al ţărmului la altul, ca apoi
să se ascundă-n adâncuri. Nisipul
solid între degete. Buzele sărate.
Aş vrea să fiu eu pescăruşul imens din cer.
În dreapta, stânci mai înalte
de-un deget.
Te lungeşti pe nisipul bej.
Îţi dai ceasul înapoi.
Simţi cum spatele şi picioarele
şi mâinile îţi devin prea lungi.
Vântul îţi foarfecă
nepăsarea. Valurile se desprind de pământ.
Fără 4 minute 11 dimineaţa
şi primul gând despre
monstrul clocotitor
care ar da buzna peste tine
în fiecare clipă să te înghită
infectându-te
cu frumuseţea lui.
Stâncile de nisip le-aş sculpta
cu un cuţit în plastilină.
Văd un vârf turtit ca o buturugă.
Văd un vârf turtit ca o buturugă.
Acela e ascunzişul meu.
O voce de bărbat
O voce de bărbat
se aude tot mai aproape-departe
Lui i-au rămas numai gesturile.
De dragul unor oameni el acceptă
să poarte rugină în sânge.
Se apropie ora 11 dimineaţa.
Zero kilometri de zile.
Zero kilometri de zile.
Marea e blândă,
iar soarele mătuit, de parcă cineva
l-ar fi acoperit cu
un tapet, rezistându-i.
Copiii îmi umplu rucsacul cu nisip.
Vântul s-a mutat pe cer.
Din când în când îmi zboară pălăria.
Copiii îmi umplu
oasele cu nisip.
Le zic hai să vorbim despre indigo.
Îmi spun că nu e încă
nici apus
şi nici răsăritul.
şi nici răsăritul.
De câteva zile urmăresc
cum se mută planeta
Să înot prea departe nu e grav.
Până la epuizare nu este grav.
Acolo valurile sunt mai moi.
Acolo valurile sunt mai moi.
O frunză de pelin aplecată,
mâinile date
cu spirt, acoperişul prea jos.
Forfecuţa încălzită
la focul brichetei. Flori în grădină.
Un haos spălăcit.
Pe cer, diametral opuse, soarele şi luna.
Soarele prăbuşindu-se într-un acoperiş.
Luna deasupra mării.
frumos suflet e Marius
"o zi chinuită ca oricare
dar ea îşi înalţă capul bandajat de pe pernă
trage aer pe gura mută
(mumie ieşind din apă)
priveşte suspicioasă
în stânga
apoi în dreapta
mă mângâie cu mâna bună
şi îmi şopteşte la ureche
rar
nu cumva să pier
vreun cuvânt:
tu eşti poarta prin care se intră în sufletul meu!
întrerupte
nopţile dau în alte
nopţi labirint prin somnul mai amar
decât pilula din creier de porc
rătăcirea e interzisă
deşi deseori păşesc pierdut
printre gemetele ei răsunând dimineaţa
pe culoarele dintre saloanele
adăpostind resturi de oameni întorşi
într-o singurătate ce te face să te întrebi
oare câţi muşcă din ciocolată
în timp ce tu îmbraci cămaşa
cu umeraş cu tot
o găsesc ţintuită în mizeria de peste noapte
veghindu-şi în scâncet propria epuizare
o potcoavă cu 32 de copci
îi încoronează acum creştetul capului
o ridic pe marginea patului
îngenunchez
şi-i spăl picioarele
prea obosit să-mi mai fie şi frică
(...)
i-am spus o porcărie la ureche
şi a-nceput să râdă
apoi i-am spus şi mai multe porcării
după porcării
iar ea râdea tot mai tare
încercând să-mi acopere gura cu palma
luată prin surprindere
râdea încurcată
râdeam şi eu cu ea
îi mai spuneam încă o porcărie
şi-ncă una
filmam cu telefonul mobil
cum îi dăduseră lacrimele de atâta râs
ca doi copii râdeam de vorbele ruşinoase
pe care i le spuneam una după alta
nu mă puteam opri să nu-i spun tot mai multe
(nu ştiu cum îmi venise ideea)
începusem să le recit cu patos
patriotic
mimam cuplete de brigadă
îi recitam porcăriile alea
imitându-l pe toma caragiu
pe amza pellea cu perfectul simplu de oltean
de-al nostru
(pe cozorici nu mi-l mai aminteam)
nu m-am oprit pînă ce n-a început
s-o doară gura de atîta rîs,
gura ei din care n-a mai ieşit o propoziţie
de cîteva anotimpuri
a fost odată ca-n poveşti
shakira are coapse mişto
rapid a bătut pe dinamo
greierele scrie la computer
raluca lucrează la academie
ce dimineaţă încântătoare
lidia poartă ochelari de mânz
perdelele au fost spălate cu suc
logopeda vine după-amiază
astăzi este frig în casă
mama mea e o ciocănitoare..."
(...)
Vîntureasa de plastic, Marius Chivu
dar ea îşi înalţă capul bandajat de pe pernă
trage aer pe gura mută
(mumie ieşind din apă)
priveşte suspicioasă
în stânga
apoi în dreapta
mă mângâie cu mâna bună
şi îmi şopteşte la ureche
rar
nu cumva să pier
vreun cuvânt:
tu eşti poarta prin care se intră în sufletul meu!
întrerupte
nopţile dau în alte
nopţi labirint prin somnul mai amar
decât pilula din creier de porc
rătăcirea e interzisă
deşi deseori păşesc pierdut
printre gemetele ei răsunând dimineaţa
pe culoarele dintre saloanele
adăpostind resturi de oameni întorşi
într-o singurătate ce te face să te întrebi
oare câţi muşcă din ciocolată
în timp ce tu îmbraci cămaşa
cu umeraş cu tot
o găsesc ţintuită în mizeria de peste noapte
veghindu-şi în scâncet propria epuizare
o potcoavă cu 32 de copci
îi încoronează acum creştetul capului
o ridic pe marginea patului
îngenunchez
şi-i spăl picioarele
prea obosit să-mi mai fie şi frică
(...)
i-am spus o porcărie la ureche
şi a-nceput să râdă
apoi i-am spus şi mai multe porcării
după porcării
iar ea râdea tot mai tare
încercând să-mi acopere gura cu palma
luată prin surprindere
râdea încurcată
râdeam şi eu cu ea
îi mai spuneam încă o porcărie
şi-ncă una
filmam cu telefonul mobil
cum îi dăduseră lacrimele de atâta râs
ca doi copii râdeam de vorbele ruşinoase
pe care i le spuneam una după alta
nu mă puteam opri să nu-i spun tot mai multe
(nu ştiu cum îmi venise ideea)
începusem să le recit cu patos
patriotic
mimam cuplete de brigadă
îi recitam porcăriile alea
imitându-l pe toma caragiu
pe amza pellea cu perfectul simplu de oltean
de-al nostru
(pe cozorici nu mi-l mai aminteam)
nu m-am oprit pînă ce n-a început
s-o doară gura de atîta rîs,
gura ei din care n-a mai ieşit o propoziţie
de cîteva anotimpuri
a fost odată ca-n poveşti
shakira are coapse mişto
rapid a bătut pe dinamo
greierele scrie la computer
raluca lucrează la academie
ce dimineaţă încântătoare
lidia poartă ochelari de mânz
perdelele au fost spălate cu suc
logopeda vine după-amiază
astăzi este frig în casă
mama mea e o ciocănitoare..."
(...)
Vîntureasa de plastic, Marius Chivu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
-
Dacă e să citești jurnalele marilor scriitori, îți dai seama că niciunul dintre ei nu avea fantezia de a se trezi cu câteva miliarde de ...
-
lunyu merge pe străzi murdare şi prin reţele de canalizare vorbeşte cu oameni rataţi cu alcoolici cu nebuni se angajează la cele mai um...