Cârpele negre-ale nopţii

Blocurile Chişinăului îşi fac ţăndări miile de ferestre aprinse

Cerul dezlănţuie fulgere pornite din secole-nvinse

De azi înserarea-ncarnată-ntr-un trofozoid ce străpunge

Pielea zilei trecute, o trage în boală, să nu mai alunge

Noaptea care clipeşte insomniacă în cîteva felinare

Melodiile toate îşi bandajează de răni notele muzicale

Orizontul se face ghem sub un munte şi se trage la loc

Vîrfu-i îşi topeşte gheaţa-ntr-o scoică şi-o transformă în foc

Focul vibrează încet pe lungimi diferite de valuri

Strîng creionul în mîini, îmi inhib scurtele mele elanuri

De-a te avea aievea cum pare să am acest avînt, vînt, cînt

Plăpînd, iubind, alinînd într-un întuneric care întunecînd

Raţiunea, inima o răscoleşte fir după fir

Din aşteptare oarbă în ghimpe de trandafir

Luna se rupe, o vezi cum îşi pierde de tot jumătatea

De dor pentru tine stau singură la o masă, notez nişte rînduri în cartea

În care n-apuci s-observi cum complementul se activează-n cascadă

Leucotriene şi prostaglandine mă-mbulzesc într-o ladă

De dor şi durere şi emoţia-cestei scrisori împinse în plic

Alături stă cineva în tăcere şi crede că nu se întîmplă nimic.