sunt drumuri pe care le facem noi locuri perfecte pentru ascunziş
ca nişte scorburi în apă
cîţiva cai somnambuli desprinşi de herghelie
apoi vine noaptea să ia din liniştea noastră să le împletească iarba înaltă
somnul adînc în roua de pe pleoape
rece somn fără casă
este o întrecere stupidă pe viaţă şi pe moarte
în care finalul nu are nicio importanţă
alergăm înainte strîngem fructele de jos
josul este o prăpastie
încălecăm bicicletele şi ne închipuim coama albă de care ne lipim obrazul
prăpastia devine nouri
iar noi fragment de poveste ce ne ţine captivi în vis
ochii ating dimineaţa umedă
sorbim soarele dintr-un păhar de argint ornamentat cu flori
caii pasc florile de lîngă apă în acelaşi loc intangibil
nu ştim nici azi dacă au adormit
un bătrîn într-o haină murdară portocalie se apropie
ei nu se tem ei mănîncă din palme
noi suntem mici aşa ne simţim
cînd văd cîte o căruţă gonind pe aleile şerpuite
mi se pare foarte frumos că mai există aşa ceva
şi totodată biciul furios îmi ajunge pînă la stern
este o translaţie ca atunci cînd cineva jignind un om drag ţie
te jigneşte pe tine
şi asta maerge în planul subconştientului
asta nu se grimează cu nimic
cîntecul de leagăn avea un efect anestezic adormea şi un elefant
dar caii nu se prăbuşeau doar îşi urmau drumul demult zămislit
ca nişte scorburi în apă
cîţiva cai somnambuli desprinşi de herghelie
apoi vine noaptea să ia din liniştea noastră să le împletească iarba înaltă
somnul adînc în roua de pe pleoape
rece somn fără casă
este o întrecere stupidă pe viaţă şi pe moarte
în care finalul nu are nicio importanţă
alergăm înainte strîngem fructele de jos
josul este o prăpastie
încălecăm bicicletele şi ne închipuim coama albă de care ne lipim obrazul
prăpastia devine nouri
iar noi fragment de poveste ce ne ţine captivi în vis
ochii ating dimineaţa umedă
sorbim soarele dintr-un păhar de argint ornamentat cu flori
caii pasc florile de lîngă apă în acelaşi loc intangibil
nu ştim nici azi dacă au adormit
un bătrîn într-o haină murdară portocalie se apropie
ei nu se tem ei mănîncă din palme
noi suntem mici aşa ne simţim
cînd văd cîte o căruţă gonind pe aleile şerpuite
mi se pare foarte frumos că mai există aşa ceva
şi totodată biciul furios îmi ajunge pînă la stern
este o translaţie ca atunci cînd cineva jignind un om drag ţie
te jigneşte pe tine
şi asta maerge în planul subconştientului
asta nu se grimează cu nimic
cîntecul de leagăn avea un efect anestezic adormea şi un elefant
dar caii nu se prăbuşeau doar îşi urmau drumul demult zămislit
4 iulie, 2008 Puhăceni
foto: sarmant iulie 2008
menţiune: datele de pe fotografii sunt incorecte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu