Pe amicul ei de copilărie Ana nu l-a mai văzut de când acesta a intrat în viaţa lui casnică, mutându-se la Chişinău. Într-un sfârşit de săptămână prietena lui a decis să-i facă o vizită, fiindcă de la o vreme Sergiu nu îi mai răspundea nici la mailuri şi nici la telefon. În timp ce vorbea, Ana amesteca cu un agitator zahărul din cafea şi îl fixa cu privirea pe Sergiu.
- A trecut atâta timp de când nu am mai stat aşa, faţă în faţă, să pălăvrăgim despre ale lumii. Stai, nu te grăbi să-mi povesteşti. Stai să mă uit la tine. Pari cu totul alt om. Mi-a fost atât de dor de tine.
Ana a rămas o vreme cu ochii boltiţi în geamul care anunţa un peisaj schimbat prea brusc, cum se întâmplă într-o perioadă a primăverii, când peste noapte caisul înflorit îşi lasă petalele albe pentru nişte muguri neobservabili, iar teiul înfrunzeşte cu toate maturitatea pe care o poate trăi. De la etajul 10 văzut, Chişinăul se făcuse surprinzător de verde. După o scurtă pauză de absenţă, Ana a continuat:
- Mai ţii minte cum era la şcoală, când ne jucam şi făceam gălăgie la lecţii şi niciun profesor nu ne putea linişti? Mereu fugeau după director, după părinţi şi, apoi, când au vrut să ne despartă în diferite clase şi noi am ridicat un tărăboi de n-o să-l uite cât or trăi, ţii minte, nu au avut încotro şi ne-au adus din nou împreună. Era atât de frumos. Acum nu mai ştiu ce ţi se întâmplă, de când te-ai căsătorit, eşti altul, iar în ultima vreme am început să cred că mă ignori intenţionat. Spune-mi dacă nu mai ai nevoie de mine.
Pe Ana a podidit-o tristeţea.
- Zi-mi adevărul. Dacă nu mie, nu ştiu cui ai putea să-i mai spui. Nu eu ţi-am fost ţie părtaşă la bine şi la rău? Cine dacă nu eu te-am sprijinit mereu la nevoie?
Ana şi-a dus ceaşca la buze, a sorbit câteva înghiţituri din cafeaua încă fierbinte, apoi s-a uitat insistent la Sergiu.
- N-o să mă crezi, dar am trecut printr-un iad cum nici nu mi-am putut vreodată imagina că ar putea să mi se întâmple. E mult de povestit şi nici acum nu pricep încă de unde şi până unde s-a ajuns la aşa ceva. M-am angajat, pe lângă şcoală, să fac lecţii particulare cu elevi care întâmpină dificultăţi şi nu pot ţine pasul celorlalţi sau cu elevi care nu frecventează şcoală pe motiv de boală. De regulă părinţii lor sunt putrezi de bogaţi şi fac orice pentru ca odraslele lor să se simtă ca ar face parte cumva din societate. Aşa am avut tentaţia să-mi înşel soţia cu o tipă de 16 ani căreia îi predam cursuri de engleză la domiciliu. Nu am înşelat-o. Când a vrut să mă seducă, am avut forţă să o resping. Rămâsesem singuri, iar după ce am terminat lecţia, m-a rugat să rămân la un ceai. Am acceptat. Aşa am început să vorbim despre viaţa ei, despre filmele pe care le-a văzut şi cărţile citite recent. Vorbea cursiv şi avea o imaginaţie foarte bogată. Eu de cele mai multe ori ascultam şi doar dădeam din cap în semn de acord, fiindcă odată ce începea să povestească, nu se mai oprea şi îmi vorbea cu un entuziasm pentru care îi scânteiau ochii. Avea părul blond, drept, foarte lung şi strălucea ca aurul pur. Ochii îi erau albaştri şi pielea albă, netedă. Avea o frumuseţe de neînchipuit. Într-o zi mi-a mărturisit cum o fascinează personalitatea mea şi cu asta m-a dezarmat. M-a făcut foarte fericit, dar am luat-o ca pe un compliment, sau, mă rog, un semn de respect pentru profesorul ei şi lucrul acesta cumva mi-a mărit încrederea în mine. În altă zi, în timp ce o ajutam să pronunţe corect o frază şi distanţa dintre buzele noastre era relativ mică, şi-a ţuguit buzele înspre mine, apropiindu-se, dar eu m-am ferit la timp şi am luat-o ca pe o glumă. Apoi, altă dată, s-a prefăcut că a apucat-o un junghi la genunchi. Schiţa o durere reală prin gesturi. M-a rugat să-i masez genunchiul şi eu eram destul de alarmat ca să mă apuc deodată să fac asta, când, brusc, ea mi-a luat mâinile şi mi le-a tras între coapsele ei, şi eu m-am supus pentru câteva clipe, de parcă m-ar fi vrăjit, apoi m-am smucit şi am certat-o, iar ea mi s-a aruncat în gât, căscându-şi gura peste gura mea. Am aruncat-o dinspre mine şi de la acel incident i-am spus că nu vreau să ne mai vedem. Era bolnavă după mine şi nu mi-a putut accepta refuzul. Furia îi ieşea pe nări. A început să-şi sfâşie hainele de pe ea, una după alta, şi s-a aruncat într-un dulap cu uşi de sticlă. Uşile s-au făcut ţăndări şi corpul îi sângera. Apoi a deschis geamul şi a început să ţipe să o las în pace. Eu stăteam în faţa ei şocat şi nu ştiam ce să fac: să sun după o ambulanţă sau să chem poliţia? Mi-am zis că nu mă priveşte şi m-am dus de acolo. Am ieşit, mergeam pe stradă şi dădeam din cap a nedumerire. Afară a început să plouă, am intrat într-un bar şi mi-am luat o sticlă whisky. Mai târziu, când nu mai puteam schimba nimic, am aflat ca ea a reuşit să întoarcă povestea aşa cum a vrut. Le-a povestit părinţilor că am agresat-o şi am pus-o să facă chestii groaznice. Părinţii ei au sunat la comisariat şi atunci am lipsit o noapte de acasă, m-au închis. Dimineaţa mi-au dat drumul, fiindcă au dat de nişte dosare care spuneau că fata a fost internată de câteva ori în spitalul de psihiatrie şi că nici nu mai frecventa şcoala. Era dusă cu totul, aşa că au crezut până la urmă în versiunea mea, dar vorbele au început să circule repede între vecini. Toţi vecinii se uitau la mine cu o răutate vădită şi mă bârfeau, aruncându-mi vorbe urâte. Într-o seară câţiva tipi m-au îmbrâncit sub un pod şi au dat în mine cu bâtele până mi-a ieşit sânge pe gură. Era groaznic de dureros şi credeam că o să mor. Mă numeau pervers pedofil, îmi spuneau că sunt un gunoi care nu merită să trăiască, dar am avut noroc de o maşină de poliţie care m-a scăpat atunci. A trecut întâmplător pe acolo şi văzând încăierarea au fugit să mă scape şi m-au dus cu maşina lor acasă. Am rămas fără lucru, m-au concediat pentru absenţă prea îndelungată, o absenţă pe care nu am putut-o justifica. Cu cealaltă slujbă, de rezervă, cu atât mai mult nu mi-a mers. Nimeni nu mai vroia să-şi încredinţeze copiii unuia cu o reputaţie cum am căpătat eu. Am încercat să mă angajez la o şcoală particulară, dar m-au respins, zicând că nu acceptă profesori care îşi etalează aşa vânătăile. „Arăţi ca o roşie bătută, domnule, vrei să ne sperii toţi copiii? Caută-ţi de lucru în fundătura vreunei spălătorii”, îmi spuneau. Aşa am şi făcut. M-au primit cu un salariu mizer la o spălătorie unde fierbeam albituri toată ziua. Banii nu-mi ajungeau, aşa că mi-am vândut verigheta şi ceasul. Credeam că am scăpat de întâmplarea aceea, când fata şi-a făcut din nou apariţia. Era ora 22 şi rămâsesem singur peste program. Nu ştiu cum a reuşit să mă găsească. S-a dezbrăcat acolo şi mi-a cerut să o posed, altfel îmi va face viaţa infernală, m-a şantajat că o să facă aşa încât zvonurile să ajungă la soţia mea, care era plecată în Ucraina de câteva luni. Atunci nu m-am mai putut abţine şi am apucat-o de gât, am smuls-o din locul unde sta şi am aruncat-o cu faţa foarte aproape de apa clocotită dintr-un cazan. A început să ţipe, dar i-am astupat gura. I-am zis că dacă nu mă lasă în pace o fac fiertură şi o îngrop în grădina mea. Zău că aşa i-am spus. Gâfâia de frică, şi, când i-am dat drumul, şi-a luat hainele şi a fugit de acolo. A fost găsită moartă dimineaţa. Şi-a pus capăt zilelor înfingându-şi cuţitul în inimă. Versiunea de suicid a fost confirmată de specialişti. De atunci am început să beau ca să nu-mi simt vina. Ştii, uneori vina o poţi simţi fără ca ea să îţi aparţină, o simţeam ca pe o cangrenă care îmi roade înăuntru viscerele. Mi-am dat demisia şi de mai mult de o lună doar mă prefac că lucrez. De fapt în fiecare dimineaţă ies din casă şi îmi petrec timpul prin baruri sau prin subterane. Acum am ajuns fără bani şi nu mai ştiu ce să fac. Am devenit agresiv şi inutil. Cred că cel mai bine e să divorţez de soţia mea, care încă nu ştie nimic. Nu vreau ca problemele mele să treacă pe seama ei. Are dreptul să fie fericită cum eu nu am reuşit să o fac. Pe fata asta nu o să o pot uita şi mereu voi simţi o vină absurdă. Zilele mele nu mai au niciun gust, nu sunt capabil să simt nimic şi nici să mă bucur. Asta mi-a dăruit universul, o vină absurdă.
Sergiu a îmbrăţişat-o pe Ana ca un prunc şi obrajii au început să i se umple cu lacrimi.
